joi, 4 noiembrie 2021

Apa

 

CONSUMUL DE LICHIDE

 

”Dacă la flori le puneți apă, de ce la copii le dați sucuri acidulate, pline de zahăr și de coloranți periculoși ?”

 

    Este primul dintre cei 2 medaliaţi cu bronz ai sistemului de sănătate, alături de principiul numit „odihnă”. Consumul de lichide reprezintă „uleiul la motor”, dacă am compara corpul nostru cu o maşină.

     În organismul uman există o importantă cantitate e apă. Proporţia sa variază destul de mult odată cu înaintarea în vârstă, ¯ cu trecerea anilor : 80% la fetus, 75% la nou-născut, 65% la adultul tânăr şi 58% în perioada senectuţii.

    Există variaţii ale concentraţiei apei şi în cadrul diferitelor organe ale corpului : cu cât un organ are un metabolism mai intens, cu atât cantitatea de apă pe care o conţine (şi de care are ­ nevoie pentru a funcţiona optim) acel organ este mai ­. Ar fi bine să reţinem câteva cifre : >90% apă conţine neuronul, 65-75% muşchiul scheletic şi cel al inimii, pentru ca la polul opus să se situeze osul cu 25-30% apă, dentina cu 1% şi smalţul dentar cu 0,2%.

   Gradul de hidratare al ţesuturilor şi organelor are o importanţă deosebită pentru buna funcţionare a acestora. Cu cât un ţesut este mai hidratat, el îşi va menţine pe o perioadă mai îndelungată starea de sănătate, prospeţimea şi tinereţea. Însă odată cu ¯ cantităţii de apă din ţesuturi şi organe, acestea ajung să funcţioneze anevoios şi să îmbătrânească. Soluţia ? Beţi lichide !

    Apa mai îndeplineşte şi funcţia de transportor / vehicul pentru o mulţime de substanţe care circulă prin corpul nostrum, dar este extrem de importantă şi pentru eliminarea deşeurilor rezultate în urma metabolismului. În urma “arderilor” care au loc permanent în organism rezultă şi o serie de substanţe (foarte) toxice (benzoaţi, sorbaţi, amoniac, tot felul de acizi organici, creatinină...) care trebuie prompt eliminate. Dacă organismul nu dispune de suficientă apă, acesta va conserva apa în organele care au o neapărată nevoie de ea, iar o bună parte dintre substanţele toxice vor persista în corp sau se vor elimina cu dificultate. Apar astfel în timp o sumedenie de boli (printre care şi cancerul, care are o deosebită „plăcere” să găsească în corpul nostru substanţe toxice neeliminate), de care am fi scutiţi DACĂ am consuma lichide într-o cantitate optimă.

     Cantitatea optimă de lichide pe care trebuie să o consumăm zilnic (pentru o persoană adultă) se situează între 2,5 – 4 litri, pentru persoanele sub 60 de ani şi între 2 – 2,5 litri pentru persoanele de peste 60 de ani, fiind formată din apă şi sucuri de fructe / fructe, supe, ceaiuri), dar numai în prezenţa unei urini inodore (fără miros) şi incolore (fără culoare) ! Dacă însă pe parcursul unei zile călduroase de vară o anumită persoană a depus o activitate fizică intensă afară şi a băut 5 litri de lichide, dar a transpirat foarte mult, astfel încât urina sa este galbenă şi miroase, înseamnă că persoana respectivă nu a băut suficiente lichide ! Un calcul şi mai exact ar fi cel raportat la greutatea unei persoane, adică 30-40 ml pentru fiecare kg greutate.

     Apa se bea şi NU se gustă !!! Adică atunci când aţi dus sticla sau paharul la gură, număraţi între 15-20 de înghiţituri şi abia apoi vă opriţi ! La un adult o înghiţitură echivalează cu 15-20 ml, în vreme ce la un copil cu 5-10 ml. Adesea se asigură între 1/3 şi 2/3 din necesarul cantitativ de lichide/zi, iar corpul are numai de suferit !

     O persoană, care până la citirea acestor rânduri, consuma cantităţi ¯ de lichide (de exemplu, 1 pahar pe zi), dacă doreşte, spre binele ei să-şi ­ aportul spre 2-2,5 l / zi, este foarte bine ; dar îi recomand să n-o facă brutal, de-a II-a zi, ci s-o ia treptat, ­ cu câte 50-100 ml / zi aportul lichidian şi ajungând abia după 14-30 zile la cei 2,5 l, iar apoi, în timp poate să meargă şi la mai mult.

     ­ brutală a cantităţii de lichide ingerate la o persoană care până atunci consuma puţine lichide, poate conduce la efecte adverse neplăcute, cu cât vârsta este mai înaintată : ­ tensiunii arteriale, cefalee (dureri de cap), diaree, dispnee (lipsă de aer), dureri renale, edeme, mobilizarea „la vale” a unor calculi renali, de care nu (se) ştia nimic anterior şi chiar la o ­ semnificativă în greutate. Corpul fiind adaptat printr-o secreţie importantă de ADH să reţină cam orice cantitate de lichid care era ingerată (că altfel nu se ştie dacă mai „vede” ceva pe parcursul zilei !), va reţine pentru început cam tot ce se ingeră, până va fi reglată cantitatea de ADH, după noul aport de lichide. Vor fi necesare circa 2-4 săptămâni pentru adaptarea organismului la o cantitate normală de lichide, adaptare cu atât mai lentă şi mai dificilă cu cât persoana în cauză este mai vârstnică.

    Dar cum / de ce să beau apă dacă nu mi-e sete ?”, întreabă anumite persoane, crezănd că astfel vor “scuza” un aport minim de lichide pe parcursul zilei. Ei bine, setea este un bun indicator al gradului de hidratare al organismului, dar numai la persoanele tinere şi la cele care consumă lichide în cantităţi optime. Însă cu vârsta, senzaţia de sete ¯ şi dacă nu sunt aduse suficiente lichide prin aport, în urma unei educaţii în acest sens, corpul va avea serios de suferit. Suplimentar, setea poate fi inhibată chiar dacă nu consumăm deloc lichide, ci doar ne umezim buzele şi cavitatea bucală cu apă. Deci ea nu reprezintă un ghid / reper vrednic de a-l lua în seamă întotdeauna !

     “Oamenii, odată cu vârsta nu mai consumă suficiente lichide, datorită ¯ senzaţiei de sete, sau neconsumarea lichidelor îi îmbătrâneşte ?” ...reprezintă o problemă foarte serioasă, la care se poate răspunde prin „da” în ambele sensuri.

    O urină (extrem de) concentrată, consecutivă obiceiului anterior de a nu consuma destule lichide, constituie un factor iritativ semnificativ şi periculos, pentru întreg traiectul aparatului excretor (rinichi, uretere, vezică urinară, uretră), care va trebui combătut cu hotărâre.

    Exemplul bolii numită “diabet insipid”. Datorită deficitului hormonului care reţine apa (ADH) persoanele respective ajung să bea cantităţi însemnate e lichide, chiar şi 10-25 litri/zi. Ei bine, s-au constatat următoarele lucruri la pacienţii aceştia :

- nu fac niciodată pietre la rinichi. Cum vrea să se depună ceva, l-a şi luat “valul” de lichid din... amonte

- nu fac niciodată infecţii urinare. Dacă doreşte vreun microb să urce pe căile urinare (uretră => vezică urinară => uretere => rinichi), ca să determine o infecţie la acest nivel, l-a luat şi pe el “valul” lichidian

- au un ten impecabil chiar la vârste înaintate. De ce să folosim creme hidra-tante, dacă putem să ne hidra-tăm corespunzător ?

(cele mai bune creme de faţă se numesc consumul de lichide şi odihna !)

     La nivelul mării, cam la fiecare 6.000 de molecule de apă uşoară (H2O) se găseşte o moleculă de apă grea (D2O), ceea ce înseamnă 140-150 ppm (părţi per milion). Însă cu urcarea în înălţime, după 500 m altitudine, procentul de apă grea ¯ simţitor, ajungând ca la > 2.000 m, să întâlnim valori de 25-30 ppm apă grea. < 50 ppm apă grea, apa de băut reprezintă un important factor de sănătate şi de longevitate pentru persoanele care locuiesc la altitudini (mai) mari, alături de aeroionizarea negativă a aerului (din vecinătatea unei păduri de conifere, de exemplu).

     Cum am putea totuşi beneficia de apă sărăcită în deuteriu şi la şes ? Foarte simplu : consumând zilnic sucuri de fructe / legume.  Alimentele de origine vegetală concentrează în ele apă sărăcită în deuteriu, iar dacă noi ne facem obiceiul de a consuma astfel de sucuri în fiecare zi (cel puţin 500 ml) sănătatea noastră va avea numai de câştigat ! Sucurile din fructe / legume reprezintă o sursă excepţională de minerale, vitamine, antioxidanţi, melatonină şi apă sărăcită în deuteriu, care nu vor trebui să ne lipsească în nici o zi şi mai ales dacă am depăşit vârsta de 60 de ani !!! Sucurile de fructe / legume vor fi consumate (cel mai bine, imediat) în cel mult 15-20 de minute după ce au fost obţinute, căci altfel se oxidează.

    Evitaţi apa carbogazoasă sau carbogazificată, căci acidifică mediul intern şi irită stomacul !

 

    Atenţie MARE !

Chiar în caz de sete cumplită NU depășiți....

- 750 ml per o dată consum de lichide, cu repetare după MINIM o oră, pentru o persoană de sub 60 de ani și

- 500 ml per o dată consum de lichide, cu repetare după MINIM o oră, pentru o persoană de peste 60 de ani

...căci altfel riscați să faceți o periculoasă încărcare de volum, să vă crească tensiunea arterială și să riscați să vă explodeze un vas de la creier / ochi / nas (zonele vasculare cu vasele cele mai subțiri).

 

    Criteriile după care ne ghidăm când vrem să cumpărăm / consumăm o apă plată de calitate :

    Apa va fi exclusiv „plată” (deci NATURAL alcalină), dar aveţi mare grijă ca ea să nu conţină sulfaţi (–SO42-), sulfiţi (–SO32-), nitraţi (–NO3-), nitriţi (–NO2-),  fosfaţi (–PO43-), fosfiţi (–PO33-) peste limitele normale, iar cantitatea de sodiu (Na+) să fie < 5 mg/litru, iar pH-ul său să fie peste pH-ul corpului, adică > 7,4 (deci bazică, sau mai exact între 7,5 – 9,5, inclusiv capeţii) + să nu aibă materiale în suspensie. Dacă pe eticheta recipientului cu apă plată observaţi că ea nu îndeplineşte criteriile menţionate, evitaţi apa plată respectivă, dar mai ales dacă nu scrie pH-ul apei plate !

     Este de preferat să nu consumăm apă de la robinet (conţine dezinfectanţi cloruraţi care-s alergizanți și cancerigeni), sau de fântână (în majoritatea cazurilor conţine nitraţi şi nitriţi cancerigeni). Apa clorurată determină ¯ cantităţii de vitamină E a corpului, afectează funcţionarea ficatului şi în timp predispune la alergii sau/şi boli autoimune + la cancer.

Tot cu acest tip de apă plată menţionată mai sus (cu pH de 7,5 – 9,5) ca fiind indicată, se va şi găti mâncarea + se face si un ceai (daca vreți sa beti ceai) !

 

Retineti : APA PLATA NATURAL ALCALINA si NU CUMVA o APA IONIZATA SI ALCALINA (adica apa facuta la ionizatorul de apa) sau apă sterilizată cu ozon !!!

Concret, in Romania gasiti dvs. :

- Aqua Carpatica (pH 7,7), in toata reteaua Kaufland, LIDL, Carrefour si Auchan

- Aquatic (pH 7,8), in toata reteaua Kaufland, Carrefour si Auchan

- Carpatina (pH 7,98), in toata reteaua Kaufland, Carrefour si Auchan

- Dorna (pH 8,1), in toata reteaua Kaufland, LIDL, Carrefour si Auchan

- Azuga (pH 8,2), in toata reteaua Kaufland, Carrefour si Auchan ; are si un continut redus de sodiu !!! PE ACEASTA o folosesc EU !

- Perla Moldovei = cea mai buna apa plata din Romania, pina acum 5 ani, insa mai greu de facut rost, cu exceptia Bacaului (caci taman de-acolo, de la Sascut se extrage) pH = 8,8-9

- Alcalia pH 9,27

- Aquavia = cea mai buna apa plata actuala din tara noastra (pH 9,4) reteaua Cora, Auchan, Kaufland sau prin comanda directa pe net !

 

DACA NU aveti posibilitatea sa faceti rost de apa plata Aquavia, cautati sa faceti rost de apa AZUGA ! Din asta beti, din asta va faceti un ceai (daca vreti sa beti ceai), cu asta va gatiti si din asta va faceti supa. Va puteti spala pe cap, pe dinti, pe miini, pe corp etc. si cu apa din retea, dar in dvs. va intra DOAR apa plata cu pH-ul intre 7,5 si 9,5 (preferabil > 8) !

 

     Precauţie importantă : persoanelor care au asociate anumite boli, la care un consum prea mare de lichide ar fi contraindicat (insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială cu TAmax de >190 mmHg, edeme de diverse cauze, ascită pe fond cirotic, cancer hepatic cu ascită, pericardită, pleurezie, dializaţi cronic etc.), consumul de lichide va fi restrâns până la limita la care nu va accentua retenţia de apă din organism. Doar în aceste cazuri strict izolate, se va ¯ consumul cantitativ de lichide, până la limita neaccentuării retenţiei lichidiene.

     Înaintea unei activităţi fizice / intelectuale, dar şi-n timpul prestării sale, beţi lichide ; şi astfel capacitatea de efort va fi substanţial îmbunătăţită.

     Apa NU va fi înlocuită cu alte băuturi „răcoritoare” (ghilimele premeditate), la sticle din plastic şi pline de „E”-uri periculoase, dar nici prin cafea, băuturi energizante, -cola, ceai verde, negru şi rusesc, sau băuturi alcoolice (vin, bere, ţuică...) !

 

     Tot la capitolul apei de băut merită să mai fac încă 5 precizări şi clarificări extrem de importante de care ar fi bine să ţinem cont DACĂ dorim să fim sănătoşi :

 

1. Filtrele de apă ; grijă mare că MAJORITATEA firmelor producătoare de filtre determină filtrarea Siliciului din apa de băut. Al II-lea element al scoarţei terestre, care există într-o proporţie de 27% (primul fiind oxigenul : 49%) se numeşte Siliciul. De ce l-a pus Dumnezeu pe Siliciu în scoarţa terestră ? Pentru cel puţin 3 motive : este un important factor natural de protecţie anti-tumorală, anti-tuberculoasă şi concomitent un fixator major de Calciu. Apa de băut furnizează 85-90% din Siliciul corpului, restul de 10-15% îl luăm din legume şi fructe. Dacă vine cineva şi ne scoate Siliciul din apa de băut, noi de unde-l mai luăm ? Apa de reţea a marilor oraşe are suplimentar pH-ul între 7,2 şi 7,4, deci un pic SUB pH-ul corpului ; iar prin filtrare, pH-ul apei NU se modifică ! Atrag foarte serios atenţia persoanelor care-şi montează filtre de apă pentru apa de la chiuvetă : veti avea MARI probleme de sanatate in lunile/anii urmatori din cauza deficitului de Siliciu ! Cind / daca niste filtre „in cascada” modifica si pH-ul apei plate => acestea au in componenta lor si un ionizator de apa – vezi punctul 2 de mai jos !

 

2. Apa ionizată şi alcalină ; în ultimii ani, prin tot soiul de reţele piramidale, mai mult sau mai puţin dubioase, au pătruns şi la noi în ţară IONIZATOARELE DE APĂ. Acestea fac apă ionizată şi alcalină, cu pH reglabil, oricât de mare (chiar şi de peste 9,5). Că e apă alcalină e bine, dar faptul că-i ionizată e un dezastru ! Aparatele respective determină scindarea moleculei de apă din HOH (sau H2O) în H+ şi OH-, care sunt radicali liberi şi care mitraliază TOATE celulele corpului nostru pentru a se stabiliza, determinând pro-oxidare majoră, adică uzura şi îmbătrânirea prematură a organismului (fac găuri în creier, ¯ imunitatea + cresc riscul de cataractă, diabet zaharat, cancer, reumatism cronic degenerativ şi lista efectelor nefaste poate continua) ;

Exemple de ape ionizate și alcaline : Apa Kangen, apa ZEN și microhidrina H500. NU băgați așa ceva în dvs. !

 

3. Apa distilată NU va fi folosită la băut în nici o situaţie şi sub nici un motiv. NU mai conţine absolut nici un mineral şi are pH-ul 7, deci SUB pH-ul corpului, acidificând organismul şi determinând PIERDERE de Calciu ! NU e toxică şi nici otrăvitoare, dar pe termen lung produce daune în corp ;

 

4. Apa oxigenată NU va fi folosită pentru băut (indiferent de diluţie) ci DOAR pentru sterilizat / dezinfectat răni sau instrumentar chirurgical. Apa oxigenată (H2O2) degajă specii de oxigen reactiv (radicali liberi), care dacă sunt ingeraţi provoacă daune serioase organismului (pro-oxidare majoră) ;

 

5. Dioxina ; există în pereţii tuturor recipientelor PET. Ce este dioxina ? Răspuns corect : a II-a substanţă pro-cancerigenă cunoscută (prima e aflatoxina din ORICE lucru mucegăit, deci şi din brânzeturile... mucegăite / cu mucegai verde-albăstrui). Acum se ridică nişte întrebări : când se dizolvă dioxina din pereţii recipientului PET în conţinutul din „sticla” de plastic PET ? Atenţie mare :

- la 800C, dacă în „sticla” PET este apă plată ; dacă un recipient cu apă plată stă în toiul verii într-un Supermarket în geam sub razele solare de la amiază, va atinge 800C conţinutul ? NICIODATĂ ! Deci PUTEM bea apă plată din recipiente PET !

- la 500-600C, dacă în „sticla” PET este apă carbogazoasă ; dacă un recipient cu apă carbogazoasă stă în toiul verii într-un Supermarket în geam sub razele solare de la amiază, va atinge 500-600C conţinutul ? NICIODATĂ ! Deci nu vom bea apă carbogazoasă NU de frica dioxinei, care nu se dizolvă din PET, ci din cauză că apele carbogazoase (aici intră şi sifonul) ne acidifică organismul şi ne determină pierderi de Calciu !

- la 200-300C, dacă în „sticla” PET este un amestec de substanţe organice (de exemplu : o băutură acidulată, -cola, bere, sucuri cu coloranţi...) ; un astfel de recipient cu un amestec de substanţe organice nici nu mai trebuie să stea în toiul verii într-un Supermarket în geam sub razele solare de la amiază, ci va atinge lesne 200-300C conţinutul chiar şi într-o cameră de la noi de-acasă !!! ACUM şi AICI este pericolul dioxinei, care ar fi bine să nu-l subestimăm !!!

 

6. Evitaţi sauna ! Aceasta va DESHIDRATEAZĂ corpul, ceea ce NU e un lucru nici bun şi nici de dorit ! Apa este un constituent de bază al tuturor celulelor şi ţesuturilor, conferind, cu cât e mai important gradul lor de hidratare o stare de sănătate şi tinereţe / prospeţime, dar şi reciproc, când acestea se deshidratează ! CUM stau lucrurile atunci când mergem la saună ?

- este schimbată calea naturală principală şi firească de eliminare a toxinelor (calea reno-urinara) cu... pielea. Rinichii vor lucra cu o cantitate mai mică de apă

- reprezintă un stres termic pentru organism, cu descărcare consecutivă de ADRENALINA (hormonul îmbătrânirii)

- se usucă pielea (o piele hidratată este o piele sănătoasă şi tânără !)

- se usucă creierul !?! Creierul este organul care funcţionează cu cantităţi MARI de apă (> 90% din masa organului). Uscarea creierului duce la îmbătrânirea sa prematură + la alterarea funcţiilor sale

- muşchii se usucă, ei care funcţionează cu 65-70% apă, iar prin uscare, la efort mediu sau intens pot apărea întinderi musculare sau chiar rupturi musculare

- apa din vasele de singe are un efect MAJOR anticoagulant nelăsând globulele să adere între ele şi să formeze cheaguri. DACĂ mergem la saună, va ieşi apă şi din vasele de sânge, coagularea va ­, cu risc ­ de formare de cheaguri în microcirculaţie (gambe / bazin), inima le poate aspira şi să le trimita prin plămâni, creier etc. şi... ADIO !

- se deshidrateză DISCURILE intervertebrale => scădem în înălţime, iar acestea se pot fisura => discopatie lombară, toracală sau cervicală (cea mai dureroasă)

- toate sucurile digestive conţin apă ; sauna determina îngreunarea digestiei şi absorbţiei

- ochii conţin... apă ! Pierderea de apa / deshidratarea prin saună în timp poate aduce atingere şi vederii !

=> NU faceţi saună, ba faceţi chiar EXACT... pe dos ! Hidrataţi-va bine organismul ! Consumaţi între 2,5 - 4 litri de lichide/zi, din care cel puţin 250 ml/zi (o cană) să fie formaţi dintr-un suc de fructe / legume NE-acru ! ...iar sănătatea dvs. va avea numai de câştigat !

Atenţie mare !!! NU beţi apă din reţea care este clorurată / clorinată !!!

     Animalele la care s-a administrat apă cu clor au la autopsie arterele îngustate de la plăcile de aterom şi au cu >50% mai ridicat nivelul colesterolului, comparativ cu loturile de păsări care au primit doar apă plată. La finanul cercetărilor s-a afirmat : „clorul din apă este cauza unor epidemii de boli fără precedent în istorie, care includ infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, senilitate, cancer şi impotenţă sexuală”.

     Riscurile de cancer în rândul persoanelor care folosesc constant apă potabilă clorurată este cu 93% mai mare decât în rândul celor a căror apă nu conţine clor. S-a mai observat că populaţia care bea o apă fără clor, avea un indice de îmbolnăviri de inimă ¯¯ comparativ cu alte oraşe care clorinau apa.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit o incidenţă mai mare a cancerului de esofag, rect, sân, laringe şi a bolii Hodgkin în rândul populaţiei care foloseşte surse de apă potabilă de suprafaţă clorurate.

    Copii mici, persoanele în vârstă, precum şi bolnavii cronici sunt printre cele mai afectate persoane la expunerea la clor, dar clorul este şi alergizant. Studiile raportează o creştere de 75% în cazuri de astm începând din 1984.

     În 1992, American Medical Association a publicat informaţii în care a declarat: “aproape 28% din toate formele de cancer al intestinului şi 18% din totalul de cancer al vezicii urinare au fost cauzate de consumul de apă cu clor. Clorul mai este factor cauzal pentru cancerul de pancreas, de colon, gastric, de rinichi şi de sân”.

     ”Există o legătură între apa clorurată şi cancer iar consumatorii se pot apăra de expunerea la aceste riscuri prin folosirea de filtre casnice”, spune Donald Wigle, expert în Departamentul de Sănătate din Canada.

     Cancerul de sân, care acum afectează una în fiecare opt femei din America de Nord şi Europa, a fost recent legat de acumularea de compuşi organici ai clorului în ţesutul mamar. Un studiu efectuat în Hartford, Connecticut, primul de acest gen din America de Nord, a constatat că “femeile cu cancer de sân au cu 60% mai ridicat nivelul de compuşi organocloruraţi în ţesutul mamar, decât femeile care nu au cancer de sân”.

     Clorul ar trebui interzis deoarece apa clorinată este factor major în apariţia cancerului şi senilităţii precoce spune Dr. Herbert Schwartz de la Cumberland County College of Vineman. El a mai spus: „clorinarea apei este o bombă în timp ; cancerul, bolile carediace, începând cu rigidizarea arterelor, senilitatea fizică şi psihică sunt atribuite clorului adăugat apei destinate populaţiei. Această apă ar trebui interzisă de către guverne”.

     Clorul este cel mai mare ucigaş al timpurilor moderne!”, spune Dr. Robert Carlson, doctor în medicină la Universitatea din Minnesota cercetător a cărui activitate este sponsorizată de EPA – Agentia de Protectie a Mediului din SUA.

     Astfel CLORUL s-a dovedit de-a lungul anilor a avea efecte negative asupra organismului uman, grăbind distrugerea celulelor sănătoase și cauzând diferite probleme de sănătate ce variază de la îmbătrânirea precoce a pielii / corpului și mătreață, până la complicații alergice respiratorii și chiar cancer.

 

Alte efecte ale clorului din apa de băut asupra organismului :

- clorul este recunoscut ca o substanță ce provoacă pielii deshidratare, îmbătrânire prematură, riduri ;

- urticarii grave, iritații, roșeață, acnee, eczeme, senzații de arsură ale pielii şi mucoaselor ;

- cauză majoră a căderii părului, apariției mătreței, uscării și senzației de mâncărime a scalpului, ruperii firelor de păr, vârfurilor despicate, părului greu de aranjat și culorii terne a acestuia ;

- reprezintă una din cauzele principale pentru astm, inflamarea gâtului, dureri puternice de gât, senzația de arsură a nasului, gurii și limbii. În plus, inhalarea clorului este o posibilă cauză a bronșitei, mai ales la copii. Numărul acestora a crescut cu peste 300% în ultimele două decenii ;

- unul din cele câteva studii privind această temă a fost publicat în 2000 în jurnalul Dermatology. În acest studiu, o echipă de cercetători a examinat 67 de înotători profesioniști și 54 persoane care nu înoată.    Cercetătorii au constatat că 61 la sută din înotători au prezentat semne de decolorare a părului, comparativ cu nici unul la persoanele care nu înoată într-o astfel de apă clorinată din bazin. Oamenii de știință au descoperit de asemenea că decolorarea părului a coincis cu distrugerea suprafeței unghiilor înotătorilor, aparent cauzata de clor.” (Sursa: New York Times)

    

Există o serie de ceaiuri...

- diuretice : ceaiul de cozi de cireşe, mătase de porumb, coada calului, traista ciobanului, creţişoară, urzică, coada şoricelului şi rozmarin. Evitaţi-le ! Acestea scot în afară de apă din corp, dar şi unele minerale, de genul : Ca, Cu, Mn, Mg, Zn. 4 din cele 5 elemente menţionate mai sus sunt factori de protecţie anti-cancer pentru organism !

- cu efect cert anticancerigen, dar care ating doza anti-cancer chiar la doza toxică hepatică. Evitaţi-le şi pe acestea, căci praf vă fac ficatul ! Este vorba de ceaiul de : pelin, brusture, spânz, vâsc, mărul lupului, rostopasca, tataneasa, troscot si frunze de nuc

- sigure şi pe care le puteţi folosi din când în când : ceaiul de salvie, muşeţel, năpraznic, mentă, tei, gălbenele, paducel. obligeana etc.

     Le puteţi îndulci cu polen granule (dacă NU sunteţi alergici !), 2-3 linguriţe/cană. Este bine de ştiut că dacă adăugăm plantele de ceai în apă de > 450C, substanţele organice utile vor fi distruse în cea mai mare parte, cu cât temperatura este mai ­. Interzise TOATE produsele stupului la o persoana suferinda de o boala autoimuna !!!

 

DACA vrem sa fim sanatosi, in dvs. (dar si in mine) va intra DOAR o apa plata cu pH-ul PESTE pH-ul corpului (7,4), adica intre 7,5 si 9,5 (inclusiv capetii), dar cu cit mai mare, cu atit mai bine !

 

Noţiuni minime şi de bun simţ de igienă

     Insist în mod deosebit pe igiena corporală a fiecăruia, cât şi pe schimbarea cât mai deasă (dacă este cazul zilnic) a hainelor şi la un timp nu prea lung (2 săptămâni sau şi mai des) a lenjeriei de pat, mai ales când / dacă o anumită persoană a transpirat abundent din diverse motive (anotimp cald, exerciţii fizice, băi calde, febră etc). Dacă nu se menţine un grad sporit de curăţenie al pielii, toxinele eliminate prin transpiraţie se vor reabsorbi în sânge, aducând ulterior daune corpului. Este bine să reţinem şi faptul că lichidul care formează transpiraţia nu are niciodată miros ! Mirosul este dat întotdeauna de colonizarea cu bacterii a acestuia, după un timp mai lung sau mai scurt de... nespălare !

     Să nu uităm niciodată că la sexul feminin, anatomic uretra este mai scurtă. Astfel, din cauza unei pilozităţi +/- accentuate la nivel pubian, care reţine picături de urină, în timp se poate ajunge la infecţii ascendente ale căilor urinare (cel mai adesea cistite, dar şi metroanexite), mai frecvent ca la bărbaţi. Drept pentru care NU mi-o luaţi în nume de rău, dacă vă recomand pentru igiena dvs. intimă, depilarea periodică şi la nivel pubian, alături de depilarea axilară, care în ultimii ani a devenit o condiţie de civilizaţie şi igienă). Confortul resimţit va fi sporit. Aceleaşi recomandări sunt şi pentru reprezentanţii sexului masculin.

     Ori de câte ori există posibilitatea (mai ales la domiciliu) ca să ne păstrăm igiena intimă şi după urinat sau/şi defecaţie, prin spălarea zonei pubiene / anale cu apă şi săpun va fi şi mai bine, neomiţând nici spălarea mâinilor. Ne vom spăla însă pe mâini şi...

- înainte de a pregăti mâncarea,

- înainte de a ne aşeza la masă şi după ce am luat masa

- de fiecare dată după ce am fost la toaletă

- înainte şi după un act sexual.

     Când ne spălăm pe mâini este obligatoriu să ne spălăm și între degete !!! (rar o persoană care să facă așa ceva).

     Trebuia neapărat să fac aceste remarci din cadrul aliniatului de faţă ? Consider că da !

 

     Nu omiteţi igiena dinţilor ! Adesea noi uităm că (mai) avem şi dinţi, care la rându-le trebuie să se bucure de o atenţie specială din partea noastră şi să fie îngrijiţi ! În urma unui studiu recent, s-a constatat că... 19% dintre români nu se spală deloc pe dinţi !!! ...aspect extrem de grav şi o mostră cruntă de non-igienă, incultură şi non-civilizaţie. „Asta e, cu asta... defilăm !” vom spune. Dar DACĂ vreţi să aveţi dinţi sănătoşi ar fi bine să ţineţi cont de următoarele aspecte :

- consumaţi alimente care necesită să fie mestecate cât mai mult, dar acestea să nu fie foarte dure. Fulgii de cereale de pildă sunt excelenţi dpdv sanogenetic, dar dacă sunt consumaţi perioade lungi de timp ne-înmuiaţi vor determina tocirea gravă a smalţului dentar ; drept pentru care, consumaţi fulgii de cereale după ce au fost anterior înmuiaţi în lapte de soia sau suc de portocale cu o seară înainte !

- evitaţi dulciurile concentrate şi marii eliminatori de Calciu din oase (cacao, cafea şi băuturile cafeinice, dar şi orice factor care induce aciditate în organism). Spălaţi-vă URGENT pe dinţi dacă totuşi aţi mâncat dulciuri concentrate !

- evitaţi fumatul

- spălaţi-vă pe dinţi după fiecare masă, dar şi seara înainte de culcare, chiar dacă seara v-aţi făcut obiceiul să nu mai mâncaţi ;

- utilizaţi aţa dentară ;

- evitaţi plombele de amalgam când / dacă sunteţi nevoit(ă) să apelaţi la un dr. dentist. Solicitaţi-i acestuia să vă pună plombe din compozit sau ceramică ! NU omiteţi acest detaliu extrem de important pentru sănătatea dvs. ulterioară !!! Plombele de amalgam emană mercur toxic în corpul dvs. !!!

- spălaţi-vă pe dinţi, folosind DOAR o periuţă de dinţi SENSITIVE, fugind ca de... dracu’ de periuţele MEDIUM (şi mai ales de cele HARD) !!! Să NU uitaţi asta vreodată, căci taman asta NU vă spune nimeni !!! Periuţele de dinţi MEDIUM (şi mai ales cele HARD) vă „raşchetează” efectiv smalţul dentar, generând mici şi repetate alterări ale acestuia, locuri din care vor pleca în lunile / anii următori viitoarele carii dentare ! ;

- înlocuiţi periuţa de dinţi CEL TÂRZIU o dată la 3 luni (dar cel mai bine ar fi lunar !) ;

- spălaţi-vă pe dinţi şi NU vă.... frecaţi pe dinţi !!!

- periajul dentar să nu fie niciodată sub un minut (ideal : 2-3 minute) ;

- atenţie MARE când / dacă apar sângerările gingivale (semn precoce, dar nu obligatoriu de paradontoză)

- să ştiţi că s-a inventat şi... dr. dentist (stomatolog). Faceţi-i acestuia o vizită MĂCAR o dată la 2 ani (ideal e o dată la 6-12 luni) pentru a consulta starea de sănătate a danturii dvs. şi pentru a înlătura eventualele depuneri de tartru din gură (cauză de retracţie gingivală => risc de paradontoză) ;

- trataţi-vă cariile dentare IMEDIAT + (mai ales) când aveţi deja o sensibilitate dentară la cald / rece, NU temporizaţi, ci mergeţi URGENT la dr. dentist pentru rezolvarea promptă a problemei dvs. dentare

- evitaţi alimentele prea reci (îngheţata) sau din contră, prea fierbinţi (supa caldă), dar şi ORICE aliment acru / acrişor, băuturile carbogazoase (-cola, sifon, bere, apa carbogazoasă...) şi de-asemenea dulciurile concentrate. Aduc daune grave smalţului dentar (uneori ireparabile natural), crăpându-l.

- evitați pastele de dinți care conțin lauril sulfatul de sodiu !!! Acestea pot genera ulcerații bucale și paradontoză !!! Folosiți paste de dinți fără acest component (de pildă gama SENSODYNE).

 

     Inducerea unei stări febrile are şi ea un rol semnificativ pentru sănătate, ştiindu-se că ­ temperaturii  a corpului reprezintă un activator energic al circulaţiei, al înmulţirii limfocitelor TK şi un inhibitor puternic al înmulţirii microbilor şi al dezvoltării tumorale + are un efect puternic calmant. În acest sens, recomand băi calde (dar nu fierbinţi, astfel încât persoana să nu iasă... „rac” din cadă !), o dată pe zi, sau duşul alternativ „scoţian”. Atenţie mare la cardiaci, la hipo- şi hipertensivi, vârstnici, diabetici, cirotici etc. unde aşa ceva se contraindică !