GLUCIDELE sau ZAHARIDELE

Introducere

- Numele de “glucide” dat acestei clase se datorează unor reprezentanți DULCI (gr. ”glikos”) ai acestei clase, cum sînt glucoza și fructoza, dar trebuie știut că NU toți reprezentanții clasei au gust dulce !

- Formează împreună cu proteinele și lipidele PRINCIPIILE ALIMENTARE

- TOATE zaharidele sînt formate EXCLUSIV din C, H și O, fără alte elemente chimice în structura lor

- Denumirea veche de ”hidrați de carbon” din păcate încă s-a păstrat în dreptul acestei clase (deși încă din 1.961 Congresul IUPAC a recomandat părăsirea sa), deoarece reprezentanții clasei conțin H și O în proporția apei

- Dpdv CHIMIC glucidele sînt compuși polihidroxi-carbonilici, căci prezintă mai multe grupări ”-OH” și o grupare ”C=O”

- Denumirea de ”hidrați de carbon” (repet) este complet improprie și greșită deoarece.....

a) Acești compuși NU se formează simplu din C și H₂O și respectiv NU generează prin descompunere C și H₂O

b) Nu toate substanțele care au H și O în proporția apei sînt zaharide ; exemple : formaldehida (CH₂O), acidul acetic (CH₃-COOH), acidul lactic, acidul glutaric....

- Reprezintă una dintre cele mai importante clase de substanțe organice care există în materia vie și fără de care materia vie n-ar putea supraviețui

- 65-90% din corpul plantelor este format din material glucidic, iar la animale între 1-5%

- carnea NU mai conține material glucidic, deoarece GLICOGEN-ul după sacrificarea animalului se transformă în acid lactic ; același fenomen se petrece și cu glicogenul hepatic

 

Clasificarea glucidelor

1. După cum se comportă la hidroliză GLUCIDELE se clasifică în :

- Monozaharide sau ”oze” = glucide simple, care NU pot fi hidrolizate

- Oligozaharide sau ”ozide”, care sînt formate prin polimerizarea a 2-10 molecule de monozaharide ; ele pot fi hidrolizate

...dar zaharidele, în funcție de numărul monozaharidelor formate prin hidroliză, se clasifică în....

a) Oligozaharide, care prin hidroliză formează 2-6 molecule de monozaharide

b) Polizaharide, care prin hidroliză formează > 6 molecule de monozaharide : amidonul, glicogenul, celuloza.....

 

2. După solubilitatea lor în apă, zaharidele pot fi :

- solubile : monozaharidele, dizaharidele,

- parțial solubile : amidonul, glicogenul

- insolubile : celuloza

 

3. După structură se împart în :

- cristaline : monozaharidele și oligozaharidele

- amorfe : celuloza

La pentoze și hexoze poate avea loc apropierea în spațiu a atomilor de carbon din pozițiile 1-4 sau 1-5, ceea ce face posibilă interacțiunea grupelor aldehidice (sau cetonice) cu cele hidroxilice și formarea unui semiacetal CICLIC

 

4. După numărul atomilor de Carbon din moleculă se împart în :

- trioze, cu 3 atomi de Carbon

- tetroze, cu 4 atomi de Carbon

- pentoze, cu 5 atomi de Carbon

- hexoze, cu 6 atomi de Carbon

- și heptoze, cu 7 atomi de Carbon

 

5. După gruparea funcțională din moleculă se împart în :

- aldoze, atunci când gruparea carbonil ”–CH=O” se află la primul atom de carbon din moleculă și vorbim de o aldehidă-monozaharid

- cetoze, atunci când gruparea carbonil ”–C=O” se află la al 2-lea atom de carbon din moleculă și vorbim de o cetonă-monozaharid

 

Rolul îndeplinit de glucide în organismul plantelor și al animalelor

- Structural (celuloza din plante, glucozamino-glicanii și glicoproteinele, dar și chitina care formează exo-scheletul animalelor inferioare)

- Protector (celuloza din peretele celular al plantelor), dar și chitina care formează exo-scheletul animalelor inferioare

- Hidroosmotic

- Material de rezervă (glicogenul la animale și alge, amidonul la plante)

- Energetic ; arderea unui gram de glucide furnizează 4,1 kcal (unii zic 4,2, alții 4,5)

- Informațional, participând la interacțiunile dintre celule, recunoașterea moleculară (receptorii), determină caracteristicile individuale ale celulelor (antigenele)

 

Monozaharidele

- Pot fi considerate drept produși de oxidare PARȚIALĂ ai poliolilor (poli-alcoolilor) alifatici simpli, cum ar fi glicerina, tetriolii, pentiolii și hexitolii, în care o grupă de alcool primar este oxidată la aldehidă, sau una de alcool secundar la cetonă

- Conform acestei definiții reprezentantul inferior al acestei clase este glicol-aldehida

- Pentozele și hexozele sînt cele mai importante dintre monozaharide, deoarece unele dintre ele apar în natură în cantități uriașe, libere sau combinate

- În natură nu au fost găsite aldo-heptoze, dar au fost sintetizate mai multe astfel de substanțe în laborator, pornind de la aldo-hexoze, în schimb există 2 ceto-heptoze naturale în avocado și în primule

- Monozaharidele de importanță pentru specia umană au o catenă liniară, deci ne-ramificată

- Monozaharidele (în special pentozele și hexozele) sînt substanțe incolore, cristalizate, ce nu pot fi distilate fără descompunere

- Din cauza numeroaselor grupări hidroxil- din moleculă, monozaharidele sînt foarte solubile în apă, greu solubile în alcool și insolubile în eter, cloroform și hidrocarburi

- Formează numeroase legături de Hidrogen inter-moleculare, care nu se rup ușor la încălzire, motiv pentru care aceste substanțe nu pot fi distilate ; la încălzire puternică se descompun

 

Dintre monozaharidele cu 6 atomi de C, mă voi referi azi la câteva :

A) Glucoza

- Este cel mai important reprezentant al monozaharidelor

- Dpdv chimic este o aldo-hexoză, având în moleculă gruparea –CH=O, adoptând o structură hexagonală. Dă toate reacțiile specifice grupării –CH=O (carbonil-aldehidică), având și caracter reducător

- Se întâlnește în stare liberă în o mulțime de fructe, mai puțin (dar există) și în unele legume, alături de fructoză și zaharoză

- Anomerul a-cristalizat în apă are punctul de topire de 146⁰C, în vreme ce anomerul b-cristalizat în acid acetic are punctul de topire de 150⁰C

- Se găsește combinată cu ea însăși (adică sub formă condensată 1-4) formând maltoza, sau celobioza, condensată cu o moleculă de fructoză, formând zaharoza, cu o moleculă de galactoză, formând lactoza (= zaharul din lactate)

- Formează polimeri cu ea însăși : amidonul, glicogenul și celuloza

- Reprezintă combustibilul preferențial al tuturor celulelor și exclusiv al creierului

- Are un indice glicemic de 100 = standardul

- În corpul uman apare....

a) Fie prin digestia amidonului alimentar, din alimentele de origine vegetală (fructe, legume, cereale, amidonoase, nuci)

b) Fie prin ”topirea” stocului de glucoză al corpului (glicogenuldin mușchi și ficat)

c) Fie prin transformarea lipidelor, sau a unui substrat proteic (gluconeogeneză) la nivelul ficatului

d) Fie din 2 molecule de glicerină

- Ierbivorele au capacitatea de a hidroliza enzimatic și celuloza din plante ; la om această proprietate este inexistentă

- E bine de știut că dintr-o moleculă de glucoză, prin fermentație alcoolică apar 2 molecule de alcool etilic și 2 molecule de CO₂

 

Merită reținute și următoarele aspecte :

- Valorile NORMALE ale glicemiei (glucoza din sânge = zaharul din sânge și NU ”zahărul” din sânge) sînt de 70-99 mg% (glicemia ”de 2 cifre”, dar între aceste valori / limite !)

- Sub 70 mg% (dar mai ales sub 60 mg%) vorbim de o hipoglicemie PERICULOASĂ pentru TOATE organele corpului, dar MAI ALES pentru creier

- Peste 100 mg% vorbim despre hiperglicemie

- Între 100 – 115 mg%, corpul luptă de nota 7-8 împotriva agresorilor săi (microbi, virusuri, ciuperci, celule canceroase)

- Între 115 – 130 mg%, corpul luptă de nota 5-6 împotriva agresorilor săi

- La 130 mg% și peste corpul NU mai luptă eficient împotriva agresorilor săi

- La 2 determinări succesive ale glicemiei, dacă valoarea ede 126 mg% și peste DAR în prezența unei Hemoglobine glicate de 6% și peste vorbim de diabet zaharat

- Este NORMAL ca imediat după masă valorile glicemiei să urce chiar spre 180 mg%, dar la 2 ore după masă glicemia ar trebui să fie de cel mult 100 – 140 mg%

- Determinarea STANDARD a glicemiei se face dimineața, pe stomacul gol, după un post alimentar de 10-14 ore

- Degradarea glucozei se poate face în corpul uman până la.....

a) Acid lactic, adică o degradare / ardere intermediară, cu eliberare brutală de energie, dar la un randament ¯, rezultând astfel doar 2 legături fosfat macroergice ATP

b) CO₂ și H₂O, adică o degradare / ardere completă, cu eliberare mai lentă de energie, dar la un randament ­, rezultând astfel 38 legături fosfat macroergice ATP

- Celulele corpului uman nu pot trăi decât pe perioade scurte în mediu anaerob, cu 2 excepții : globulele roșii (care au metabolism anaerob continuu) și celulele canceroase

- Valorile NORMALE ale glicemiei sînt menținute grație ”jocului” dintre hormonii.....

a) Hipoglicemianți : insulina = UNICUL hormon hipoglicemiant produs de celulele b-pancreatice

b) Hiperglicemianți : glucagon, adrenalină, noradrenalină, cortizol, hormonul de creștere...

- Glucoza poate fi stocată în mușchi (o cantitate ¯) și în ficat (o cantitate semnificativă), organ care poate furniza glucoză întregului corp, prin hidroliza glicogenului

 

Utilizări industriale :

- Glucoza perfuzabilă este folosită în Medicină pentru situații de necesitate, asimilarea sa fiind facilă, dând rapid energie și putere organismului

- Există și tablete cu glucoză, care sînt folosite de sportivi, sau de cei care urcă pe munte

- Prepararea unor dulciuri concentrate

- În industria alcoolului etilic și a băuturilor alcoolice

- Ajută la imprimarea țesăturilor în industria textilă

- La fabricarea oglinzilor

 

[Discuție :

- La cele mai multe plante și animale, glucoza funcționează și ca substrat, din care organismul sintetizează vitamina C (la om această cale metabolică nu există, spun cercetătorii)

- Dar atunci, CUM se explică faptul că....

a) Aceeași cercetători susțin că 1 țigară are capacitatea de a inactiva 30 mg de vitamina C

b) NU am întâlnit fumători care să ia suplimente cu vitamina C, iar pe aceștia nici nu-i interesează acest aspect

c) NU am întâlnit în cariera mea de > 30 de ani vreun fumător (chiar și unul ”supărat” de 2-3 pachete/zi) care să fi făcut scorbut

d) Eschimoșii (care mănâncă aproape exclusiv alimente de origine animală) NU fac scorbut

=> CE ÎNSEAMNĂ asta ? Simplu : și corpul uman are capacitatea de a-și sintetiza la nevoie vitamina C, plecând de la glucoză !

=> uneori și ”oamenii de știință” își dau și ei cu părerea, că n-au altceva mai bun de făcut, dar ceea ce spun este departe de adevăr, căci la o cercetare mai atentă poți să-i ”prinzi”, așa cum am făcut și eu, în cazul vitaminei C]

 

Glucoza se poate degrada / transforma în scopuri....

- Energetice, așa cum am văzut deja, sau până la acid lactic, SAU până la CO₂ și H₂O

- Plastice, urmând calea pento-fosfaților

- De detoxificare, sub formă de acid glucuronic

 

[Mai fac o discuție :

- Atunci când trebuie să efectuați un efort brutal, SAU atunci când sînteți (cam) storși de putere (mă refer aici în special la urcarea pe munte)

- Folosiți CURMALE (căci acestea au ENORM DE MULT Magneziu și glucide RAPIDE, spre 82%)

- NU folosiți niciodată când urcați pe munte CIOCOLATĂ, căci aceasta este CEL MAI PUTERNIC eliminator de Calciu cunoscut, iar făcând astfel, rămâneți cu puțin Calciu la mușchi și inimă, iar apoi să NU vă mirați că NU mai ”trag” nici mușchii și nici inima, la efortul care va urma !

- Când urcați pe munte NU fumați ! Corpul vostru (și mai ales inima și mușchii) au MARE nevoie de OXIGEN (care și așa este mai ¯ procentual, cu cât sînteți mai sus), iar dacă voi îi dați CO, acesta are o afinitate de 210 ori mai ­ pentru Hemoglobină, împiedicând / încetinind mult refacerea musculară și cardiacă)]

 

B) Fructoza

- Reprezintă al 2-lea cel mai important reprezentant al monozaharidelor pentru corpul uman

- Se caracterizează chimic prin rotația puternică a luminii spre stânga, de unde i se trage și numele său vechi de levuloză, în contrast cu numele vechi al glucozei (de ”dextroză”)

- Dpdv chimic este o ceto-hexoză, având în moleculă gruparea carbonil-cetonică –C=O, dând toate reacțiile specifice cetonelor, însă nu prezintă caracter reducător

- Există în stare pură într-o multitudine de fructe foarte dulci, tomate, morcovi, miere, sau apare în corpul nostru prin degradarea (hidroliza) zaharozei

- Se întâlnește de-asemenea în anumite trizaharide (gentianoza), tetra-zaharide (stahioza), și polizaharide (fructozani, levani)

- Este o substanță solidă, cristalină, având punctul de topire la 105⁰C, când aceasta se și descompune

- Este extrem de solubilă în apă, dar și-n alcool metilic

- Este cea mai dulce monozaharidă naturală, puterea sa de îndulcire fiind standardul, având valoarea 1

- Spre deosebire de glucoză și zaharoză, fructoza are un indice glicemic ¯¯ (20), ceea ce face ca atunci când ea se absoarbe în sânge să necesite eliberarea unei cantități mai ¯ de insulină

- Fructoza artificială se obține mai ales din siropul de porumb și prin extragerea sa chimică, după hidroliza zaharozei

- Generează mai puține carii dentare comparativ cu glucoza și zaharoza

- Este destul de rezistentă la congelare, prevenind formarea cristalelor de gheață, care ar putea distruge țesuturile fructelor

- După ingestie, fructoza este absorbită din tractul digestiv într-un ritm mai lent decât glucoza. Absorbită de intestinul subțire, fructoza este transportată la ficat, unde este folosită pentru a sintetiza glucogenul hepatic. Din cauza indicelui său glicemic ¯¯ și a NE-necesitării insulinei, fructoza a fost considerată multă vreme un substitut ideal al zahărului

- Însă cantitățile excesive de fructoză (>40-50 g/zi) favorizează sinteza grăsimilor la nivel hepatic și stimulează totuși secreția de insulină, până la punctul de a duce la stări de rezistență la insulină. Din acest motiv, utilizarea intensivă a siropului de fructoză ca îndulcitor este implicată în răspândirea obezității și a bolilor metabolice, precum diabetul zaharat

 

[Aceeași substanță, aceeași formulă chimică, în 2 ipostaze diferite are efecte RADICAL deosebite :

- Fructoza PURĂ (folosită adesea ca îndulcitor în industria alimentară) se absoarbe BRUTAL din tubul digestiv, ajunge în cantitate ­­ la nivelul ficatului, care o transformă în grăsimi, cu risc de obezitate, diabet, cancer, ateroscleroză, încărcare grasă a ficatului (steatoză)….. ; fructoza PURĂ poate determina corpul să absoarbă și mai repede grăsimile alimentare

- Fructoza PURĂ poate determina ­ nivelului de colesterol din sânge, alterează funcționarea microbiomului intestinal, generând fermentații intense

- Fructoză PURĂ există în anumite băuturi carbogazoase, iaurturi cu fructe, înghețată, cereale îndulcite, prăjituri și alte produse de patiserie, pâine, sosuri gata preparate, siropul de fructoză

- Fructoza DIN FRUCTE este ÎNVELITĂ de către Tata-Dumnezeu în minerale, vitamine, antioxidanți și fibre, se absoarbe LENT și PERSISTENT din tubul digestiv, ajunge în cantități ¯¯ la nivelul ficatului, iar acesta o poate procesa FĂRĂ a genera daune]

 

C) Galactoza

- Dpdv CHIMIC este și ea o aldo-hexoză, asemănătoare cu glucoza ca structură, care se găsește în mucoasele vertebratelor

- Apare în corpul nostru în cea mai mare cantitate, atunci când consumăm LACTATE, căci ea rezultă din hidroliza lactozei

 

[“Omul este SINGURA specie dintre mamifere, care mai consumă laptele ALTEI specii DUPĂ CE a fost întărcat !?!

Oare DE CE omul alege PREMEDITAT să rămână.... sugar pe viață ? Care-i noima ?]

 

- Până la vârsta de 1 an este NORMAL ca să fim sugari, drept pentru care am fost creați cu un bagaj enzimatic, care să poată metaboliza galactoza

- Lactoza este hidrolizată într-o moleculă de GLUCOZĂ (care merge la ardere, sau este depusă sub formă de glicogen în ficat și mușchi) și o moleculă de GALACTOZĂ (pe care corpul nostru, până la vârsta de 1 an are capacitatea de a o transforma în glucoză)

- După la vârsta de 1 an NU (mai) este NORMAL ca să fim tot sugari, drept pentru care acea enzimă, care transformă galactoza în glucoză începe să se producă în cantitate mai ¯

- Din păcate, MAREA MAJORITATE a populației, datorită unui obicei prost, moștenit de milenii, continuă să consume lactate și după vârsta de 1 an, riscând o mulțime de boli : alergii, astm, cancer, chiste, diarei, tulburări hormonale, chiste ovariene (cauză de infertilitate / tulburări de ciclu menstrual), chiste renale (cauză de tulburări funcționale renale serioase, mai ales atunci când acele chiste se găsesc și cresc în interiorul rinichiului)....

- Drept consecință, galactoza în exces se poate acumula în corp, în anumite organe preferențiale (ovare, rinichi, ficat, peritoneale, mai rar în plămâni, creier), formând CHISTE (adică pungi cu apă și galactoză), iar corpul destul de greu o poate metaboliza

- Se zice că ar mai exista GALACTOZĂ și alte alimente care conțin galactoză, dar în cantități ¯¯ (cu excepția mierii), ca de pildă : țelină, sfeclă, cireșe, porumb, fasole, busuioc, porumb, avocado. Unii susțin că și zahărul ar conține, chiar în procent semnificativ galactoză, însă dați-mi voie să mă îndoiesc de această informație

- Există și o boală genetică numită ”galactozemia”, în cadrul căreia pacienții respectivi trebuie să știe toate sursele de galactoză (în primul rând LACTATELE) și să le elimine, căci altfel vor avea MARI probleme de sănătate – nu detaliez aici

 

[Chistele

- Cele mai frecvente chiste apărute în corpul nostru, indiscutabil sînt cele generate prin acumularea de galactoză, în anumite organe

- Mai există și chistele hidatice (datorită unui parazit luat de la câini / pisici), dar acestea sînt mult mai rare

- Majoritatea chistelor generate de GALACTOZĂ pot fi tratate eficient pe cale naturală și FĂRĂ a recurge la operația chirurgicală de îndepărtare a lor

- Atunci când ne găsim în fața unui chist ovarian, hepatic, renal, când acesta are....

a) Până-n 20 mm, recomadăm observarea lui prin ecografii, repetate la 6-12 luni, dar nici un dr. NU recomandă OPRIREA CAUZEI care le-a generat (consumul produselor lactate !)

b) Între 20-25 mm.... ne cam ”scărpinăm” : trebuie operat / nu trebuie operat

c) Peste 25 mm recomandăm operarea sa, adică îndepărtarea chirurgicală a chistului

- Există persoane care au chiste foarte MARI, chiar de 7-10 cm, iar riscul ca acestea să se rupă este ­­, direct proporțional cu dimensiunea chistului, atunci când persoanele în cauză sînt supuse la șocuri abdominale mai mari sau mai mici : tuse, strănut, căderi, lovituri abdominale....

- Rarisim se poate rupe un chist de < 20 mm, dar se poate]

 

D) Manoza

- Este și ea o monozaharidă, o aldohexoză, având 2 stereoizomeri : D-manoza și L-manoza

- Forma D-manoza este cea mai răspândită în natură

- Concentrația sa plasmatică este ¯¯, de cca. 50 de ori mai ¯ decât a glucozei

- O parte din D-manoză este convertită de către organism în glucoză, iar o parte din ea este legată de unele proteine, generând glico-proteine

- D-manoză există în cantități ¯ în unele alimente : mere, mango, piersici, merișoare, soia, fasole, alge, arahide, drojdie

- D-manoza ajută la menținerea unui microbiom intestinal optim, împiedică microbii tractului urinar să adere de pereții vezicali, uretrali, ureterali => previne apariția infecțiilor urinare

- NU recomand utilizarea de suplimentele cu D-manoză, căci acestea pot genera balonări, flatulență, chiar crampe abdominale, diaree, leziuni renale

 

E) Ramnoza

- Dpdv structural este o metil-pentoză

- Cea mai răspândită formă a sa în natură este L-ramnoza, spre deosebire de celelalte ”rude” ale sale monozaharidice, la care predomina forma Dextro-

- Denumirea sa derivă de la denumirea științifică a crușinului, unde a fost prima oară găsită (Rhamnus frangula)

- Utilizarea sa este mai mult externă, în cosmetică, în creme de față, mască de păr

 

Alte monozaharide, mai puțin cunoscute, dar de importanță mai mult TEORETICĂ și CHIMICĂ :

- aldo-hexoze : aloza, altroza, guloza, idoza, taloza

- ceto-hexoze : psicoza, sorboza, tagatoza, fuculoza, fucoza

 

Îndulcitorii naturali

- sînt substanțe chimice, sau amestecuri de substanțe chimice, cu gust APROPIAT de al zaharozei / fructozei / glucozei, sau uneori MULT mai PUTERNIC / INTENS, extrase din anumite plante

 

Reprezentanți :

a) Mierea

- Foarte multe persoane folosesc expresia ”miere DE ALBINE”, ca și când ar dori să puncteze că ar mai putea exista ȘI ALTE tipuri de miere ; vom spune ”MIERE” și atât ! Punct !

- Este cel mai utilizat îndulcitor natural la nivel mondial, iar asta de > 3 milenii

- Este un aliment cu gust dulce mai mult sau mai puțin parfumat, semifluid, vâscos sau cristalizat, de culoare care variază de la galben pai, la maro închis și chiar negru. Există și miere incoloră

- Cu cât culoarea sa este mai închisă, ea conține mai multe minerale, potasiul fiind elementul predominant

- Este un produs cariogen

 

- Știți că eu NU cred în mituri, ci analizez de fiecare dată compoziția chimică a unui produs și astfel pun la probă acel mit ! Hai să vedem CUM stăm deci cu mierea !

- Compoziție chimică : 16% apă, 38% fructoză, 34% glucoză, 3,1% zaharoză

 

E bine să știți că pentru 1 kg de miere.....

a) Lucrează 12.000 de albine, care

b) Zboară 40.500 km (o tură de ecuator) => fiecare albină zboară 3,375 km

c) Și o adună din 3.000.000 de flori => 250 de flori / fiecare albină

- În ziua de azi să spui ceva împotriva mierii este considerat de multe persoane un sacrilegiu

- Însă atunci când ne vom ocupa de compoziția chimică a mierii, vom vedea că aceasta seamănă TERIBIL DE MULT cu a zahărului

- E bine să știți că dacă ar dispărea albinele de pe Pământ, ar dispărea și specia umană, dar și O MULȚIME de specii animale, căci albinele realizează polenizarea majorității plantelor !!!

 

Din păcate spun, se (cam) poate pune EGALITATE între ZAHĂR și MIERE, căci....

- Zahărul conține 100% zaharoză, în vreme ce mierea conține între 78-87% zahăr invertit

- Zahărul generează ACIDITATE în corp, în vreme ce mierea are pH-ul cuprins între 3,5 - 4

- Calea de metabolizare a zahărului în corp este IDENTICĂ cu a mierii

- Zahărul furnizează 377-400 kcal / 100 gr. produs, în vreme ce mierea 325 kcal%

- Zahărul are IG 65-70, în vreme ce mierea are IG 55-58 (apropiat)

 

 

- Mierea conține (spre deosebire de zahăr) FOARTE MULTE minerale și vitamine, dar într-o cantitate AȘA DE MICĂ, încât NU poate fi considerată pentru corp sursă de încredere pentru vreuna din ele

=> Putem pune din păcate EGALITATE între zahăr și miere

=> Și putem spune FĂRĂ a greși că 4 lingurițe de zahăr echivalează cu 5 de miere !

 

[“Păi domn’ dr., să știți că eu NU mai mănânc zahăr, ci folosesc MIEREA, că-i NATURALĂ !”

”Stai liniștit că-i tot una cu zahărul !”

E bine să știți că TUTUROR celor care-mi vin cu ”argumentul” că un anumit produs ar trebui să fie BUN, după  ”logica” lor ”că-i natural”, eu le spun că și TUTUNUL e NATURAL și anumite ciuperci, care pot fi consumate O SINGURĂ DATĂ-n viață sînt tot NATURALE și MUCEGAIURILE sînt NATURALE.... și lista poate continua mult și bine, cu astfel de produse NE-sănătoase, dar ”NATURALE”]

 

DE CE rezistă MIEREA așa de mult timp FĂRĂ să se strice ?

- Pentru că este un produs ACID

- Ea conține MULT zahăr și deshidratează astfel microbii

- Conține urme de propolis = CEL MAI PUTERNIC antibiotic cunoscut

 

[Câteva recomandări utile :

- NU consumați zahăr / miere în caz de infecții de ORICE fel, căci NU o să vă mai vindecați, SAU durata de timp până la vindecare va fi mult ­

...însă aplicați miere pe răni / arsuri de gr. I sau II, dar NU consumați miere / DC când aveți așa ceva !

- Un aspect foarte bizar remarcat de mine : zahărul din comerț nu are termen de garanție !?!]

 

b) Eritritolul

- Este un poliol cu 4 atomi de carbon și tot 4 gripări ”-OH”

- Este prezent în mod natural în fructe, sau este extas industrial din produse de origine vegetală, supuse fermentației bacteriene

- Este aprobat după anul 2006 de Comisia Europeană și FDA

- Poartă codul european E 968

- Unele țări îl comercializează sub denumirea de ES50, care reprezintă o parte eritritol și o parte fructoză (Italia)

-  Este folosit în cantități MARI în industria cafelei, sau ca îndulcitor de masă în loc de zahăr pentru ceaiuri, la prepararea dulciurilor, înghețatelor, a produselor de patiserie, dulcețuri, băuturi ne-alcoolice

 

Proprietăți :

- Aport limitat de calorii : aproximativ 0,2 kcal / gr. => poate fi consumat de diabetici și obezi

- Indicele său glicemic este (ca și) NUL => poate fi consumat de diabetici și obezi

- Puterea sa de îndulcire este estimată la aproximativ 60-80% din zaharoza comună

- Absența post-gustului rezidual caracteristic tipic îndulcitorilor sintetici, sau semisintetici

- Activitate  cariogenă ¯, ce păstrează cavitatea bucală liberă de colonizarea bacteriană excesivă

- Un grad ¯ de iritație asupra mucoasei intestinale

- Lipsa gustului amar, tipic alcoolilor de zahăr, care permite utilizarea acestui zahar și la prepararea deserturilor, sau preparatelor obișnuite

- Are un IG nul !

...la acestea se mai adaugă și caracteristicile metabolice, care împiedică acumularea eritritolului în lumenul intestinal, limitând astfel apariția diareei, a  durerilor abdominale și a a crampelor, permițând absorbția sa intestinală și eliminarea ulterioară prin rinichi

 

Dezavantajele utilizării eritritolului

- Puterea sa de îndulcire fiind puțin mai ¯ decât a zaharozei, majoritatea persoanelor care-l utilizează vor folosi cantități destul de MARI de eritritol, pentru a beneficia de gustul său și să-l facă cât de cât asemănător cu al zaharozei

- Acidifică organismul => pierderi semnificative de Ca și Zn

- ­ frecvența episoadelor diareice, mai ales la copii

- ­ frecvența balonărilor și a flatulenței

- ­ frecvența gastritei

- ­ frecvența IMA non-fatal și a AVC, dar ­ de-asemenea și coagularea sângelui

- ”lovește” în pancreas cu risc de diabet zaharat pe termen lung

 

c) Xilitolul = ”zaharul” din mesteacăn

- Este un poliol cu 5 atomi de carbon și tot 5 grupări ”-OH” ; poate fi un metabolit intermediar și de scurt timp al glucozei

- A fost descoperit și descris pentru prima dată în 1.891 de către Emil Fischer, iar utlizarea sa ca îndulcitor apare după anul 1.960

- Poartă codul european E 967

- Este o pudră albă cristalină, fără miros, solubilă în apă, stabilă la 120⁰C și se caramelizează doar dacă este încălzită la temperatura de fierbere (216⁰C)

- Este LA FEL DE dulce ca zaharoza, dar are doar 58% din caloriile pe care aceasta le furnizează, având un IG de 7-12

- Se găsește în fibrele fructelor, legumelor, ciuperci, cereale integrale și scoarța unor copaci

- Structura sa chimică NU permite metabolizarea în gură de către Streptococcus mutans (cu generare de acid lactic, care este principalul factor cariogen) și nici aderarea plăcii bacteriene de dinți, oprind astfel demineralizarea dinților ; ¯ nivelul bacteriilor salivare responsabile de apariția cariilor, fiind de-asemenea și un remediu eficient împotriva bacteriilor responsabile de infecțiile urechii

- Se găsește în guma de mestecat fără zahăr, paste de dinți, bomboane, gem, dulcețuri, siropuri de tuse, ciocolată, produse pentru diabetici, apă de gură, produse de panificație

- La scară industrială xilitolul este produs prin conversia chimică a xilanului, având ca surse : lemnul de mesteacăn și alte lemne de esență tare, coji de migdale și produse secundare ale producției de hârtie

- Dizolvarea poliolilor în apă este un proces endoterm, fapt care se traduce printr-o senzație de prospețime (”frig în gură”), care este exploatată pe scară largă pentru producerea gumei de mestecat, îmbunătățind percepția aromei de mentă

 

c) Siropul de arțar

- Primii care au folosit siropul de arțar au fost băștinașii nord-americani. Ulterior, coloniștii europeni și-au însușit obiceiul, rafinând metoda de producție, grație diverselor dispozitive tehnologice. Provincia Quebec este zona cu cea mai mare producție de sirop de arțar, care furnizează 70% din producția mondială

- Este un lichid dulce, vâscos și lipicios, cu arome caramelice și lemnoase, fiind obținut prin tăierea trunchiului de arțar roșu, argintiu, negru și cel de Oregon, arbore care crește mai ales la granița dintre Canada și SUA

- Extracția siropului de arțar nu are loc pe tot parcursul anului, ci doar primăvara și doar în timpul zilei

- Acel lichid dulce care începe să curgă, conține 2-5% zaharoză, iar după recoltare se fierbe pentru a se evapora cea mai mare parte a apei, pentru a concentra siropul ; sînt necesari 40 de litri de sevă de arțar pentru a se obține 1 litru de sirop

- Dintr-un copac de talie medie se pot obține cca. 12 litri de sevă dulce pe zi și aproximativ 35-50 de litri pe sezon ; copacul trebuie să aibă 30-100 de ani, iar fiecare plantă poate suporta între 1 și 3 robinete

- Este una dintre alternativele naturale la zahărul rafinat, având o putere calorică semnificativ mai mică, de 38% din cea a zaharozei, nefiind totuși de neglijat

- 100 gr. sirop de arțar furnizează 260 kcal%, cu un conținut de glucide de 67%, principalul zahar fiind zaharoza

- Are o putere de „îndulcire” de aproximativ 25 de ori mai mare decât zahărul de masă, menținând în același timp un indice glicemic ¯ (54-65)

- Siropul de arțar este folosit în mod tradițional la prepararea băuturilor, sau pentru a aroma prajituri, gogoși, deserturi și diverse preparate, precum celebrele clătite, vafe, terci, pâine prăjită, fulgi de ovăz etc. Mulți experți culinari îl laudă ca fiind „unic”

- Există 4 tipuri gata de consum pentru siropul de arțar : auriu (cu aromă delicată), chihlimbar (aromă bogată), întunecat sau închis (cu aromă puternică) și culoare foarte întunecată (și aromă foarte puternică)

- Dacă punem siropul de arțar în balanță alături de ceilalți îndulcitori naturali, observăm câteva lucruri : este mai puțin caloric decât mierea și siropul de agave și oferă mai puține glucide decât ambele ; conține o cantitate mai ­ de sodiu și potasiu ; poate fi folosit de cei care urmează o dietă vegană și de persoanele cu boală celiacă sau intoleranță la lactoză ; nu există nici o urmă de lactoză, sau gluten

- Conține o cantitate ¯ de antioxidanți, având proprietăți diuretice, purificatoare și energizante

 

d) Siropul (sau nectarul) de agave

- Este un aliment dulce care apare din prelucrarea unor specii de Agave (plantă ”rudă” botanic cu aloea, care crește în sudul SUA și în America de Sud) din familiile Salmiana, Tequilana și Americana

- Plantele din care se extrage siropul trebuie să aibă minim 7 și maxim 14 ani ; din același sirop, dar de data asta prin fermentare este generată Tequila = o băutură alcoolică

- Cei mai ­ producători mondiali de sirop de agave sînt Mexicul și țările din America de sud

- Conține în medie 23% apă, 47-56% fructoză (deci destul de multă !) și 16-20% glucoză, dar și K, Fe, Mg, folați, vitamina C, niște antioxidanți, 0,2% fibre, foarte multă INULINĂ (polizaharid despre care vom vorbi tot cu această ocazie). Diferențele procentuale dintre produse se datorează probabil variațiilor de cultură și diferitelor specii de agave. Unii susțin că ar conține chiar 90% fructoză

- 100 gr. sirop de agave furnizează 310 kcal%, cu predominența zaharurilor SIMPLE, având un IG între 17-27
- Cu aceeași încărcătură glicemică, indicele glicemic al siropului de agave este comparabil cu cel al siropului de fructoză. Acesta este un parametru rezonabil în general, deoarece este mult mai ¯ decât zaharoza 

- Siropul de agave este de 1,4 - 1,6 ori mai dulce decât siropul de zaharoză și este adesea folosit ca înlocuitor pentru zahăr în rețete. Fiind extrem de solubil, este folosit ca îndulcitor pentru băuturile reci, prăjituri, clătite, creme, deserturi, vafe. În plus, datorită caracterului lipicios, este folosit ca ingredient de aglomerare, pentru cerealele de la micul dejun 

- Are o putere de îndulcire mai ­ decât a mierii și o densitate mai ¯ decât a acesteia

- Siropul de agave este adesea prezentat ca un „îndulcitor sănătos”, dar nu fără critici din partea comunității științifice ; datorită conținutului său ­ de fructoză (chiar mai mare decât siropul de porumb), poate fi responsabilă de ­ cronică a glicemiei, care se corelează cu excesul de greutate, rezistența la insulină și hipertrigliceridemie (toți factorii de risc cardiovascular)

- Consumul excesiv de fructoză, folosind siropul de agave este dăunător și poate declanșa : steatoză hepatică, malabsorbția intestinală a fructozei, hiperglicemie, hipertrigliceridemie,  ¯ toleranței la glucoză, hiperinsulinemie, sindromul metabolic, ­ acidului uric, chiar risc de diabet zaharat

- Ca și în cazul siropului de arțar, întâlnim mai multe varietăți de culoare :

a) Limpede : are o aromă delicată, aproape neutră și, prin urmare, este folosit în mâncăruri și băuturi deosebit de delicate

b) Chihlimbar : are o aromă de intensitate medie, cu tendință spre caramel și este folosit în preparate și băuturi cu o aromă puternică

c) Întunecat : Are note de caramel destul de intense și oferă o aromă distinctă mâncărurilor structurate, cum ar fi unele deserturi, carne de pasăre, alte cărnuri și pește

- Chihlimbarul și siropul de agave închis sînt uneori folosite „direct din sticlă” ca topping pentru clătite, clătite, vafe, vafe și pâine prăjită
- Versiunea întunecată este nefiltrată și, prin urmare, conține o concentrație mai mare de minerale
- Siropul de agave crud are un gust mai delicat, fiind neutru și se produce la temperaturi de < 48°C; în acest fel se poate ¯ denaturarea enzimatică a catalizatorilor prezenţi în mod natural în agavă

 

e) Zahărul de cocos = zahărul de palmier de cocos

- Este obținut prin procedee simple, care nu necesită temperaturi speciale, sau procedee complicate de extracție sau rafinare

- Rezultă din seva palmierului de cocos ; siropul astfel obținut se lasă să se solidifice, după o decantare corespunzătoare

- Prezintă o aromă fructată ușor de recunoscut

- Compoziție chimică : 63% zaharoză (deci evident predominantă), 19% zaharuri complexe, 3% fructoză, 1% glucoză, 4% inulină (care-i conferă un indice glicemic semnificativ mai ¯), având un IG cuprins între 35-54

- 100 gr. de zahăr de cocos furnizează 390-400 kcal%, dar conține....

a) mai multe fibre, reprezentate în majoritate de inulină

b) de 20 de ori mai multe minerale, predominând K, Mg, Zn

- Așadar, zahărul de cocos poate reprezenta o alternativă, la zahărul din trestie / sfeclă, amintindu-ne însă că impactul caloric și al zahărului, deși atenuat de prezența inulinei și de indicele glicemic mai ¯

 

f) Glicirizina (sinonime : acidul glicirizinic / glicirizic)

- Este cel mai important ingredient activ, extras din rădăcina lemnului dulce, fiind de fapt o saponină glicozidă tri-terpenică

- Are proprietăți antiinflamatoare, anti-ulceroase, anti-alergice. La nivel gastric glicirizina este scindată în 2 molecule de acid glucuronic și una de acid gliciretinic (protector gastric important)

- Poartă codul european E 958

- Are o putere e îndulcire de 50 de ori mai MARE decât a zahărului, gustul său dulce e perceput mai târziu, dar este apoi destul de persistent

- Se utilizează în cantitate de 600-900 mg/zi, cel mult 3-4 săptămâni

- Contraindicații : afecțiuni hepatice, sarcină, alăptare, pediatrie, HTA, boli de inimă, hipofuncție renală, edeme, tulburări cognitive și comportamentale

 

g) Sorbitolul

- Este un poliol cu 6 atomi de carbon și tot 6 gripări ”-OH”

- Poartă codul european E 420

- Denumirea sa derivă de la denumirea științifică a fructului de Rowan (Sorbus sp.), dar există în mod natural într-o mulțime de fructe

- Se poate obține industrial relativ ușor, plecând de la glucoză, prin reducere catalitică cu H₂, în prezența Nichelului

 - Este un îndulcitor acariogen și cu conținut ¯ de calorii, reprezentând 63% capacitatea calorică a zaharozei

- Aroma este proaspătă și plăcută, dar ce este și mai important este capacitatea sorbitolului de a da consistență produsului, reținând umiditatea și îmbunătățind conservarea acestuia (inhibă dezvoltarea drojdiilor, mucegaiurilor și a altor microorganisme).

- Conferă și menține pentru mult timp o consistență moale produselor de patiserie (prăjituri cu prune, pandișpan...) și produselor dospite (panettone, cornuri, brioșe) 

- Se găsește introdus în dulciuri fără zahar și în guma de mestecat, produse de cofetarie în general și alimente dietetice destinate celor care suferă de diabet.

- Se absoarbe parțial și incomplet de intestin și NU stimulează secreția de insulină ; prima caracteristică, împreună cu capacitatea de a retrage apa în intestin, explică și efectul său laxativ marcat, atunci când este administrat în doze ­

- Proprietățile sale hiperosmotice atrag apă în colon, făcând sorbitolul un laxativ potrivit, pentru a face scaunul mai moale, mai ales în caz de constipație cronică

- Este folosit ca înlocuitor de salivă (în caz de uscăciunea gurii), ca diuretic (pentru a induce producția de urină) și pentru procedurile de irigare (spălare) a vezicii urinare în timpul prostatectomiei transuretrale, sau a altor intervenții chirurgicale transuretrale

- Se mai introduce în unele ape de gură, paste de dinți și unele produse cosmetice deoarece le conferă acestora un aspect păstos ; bazată pe proprietățile sale higroscopice, industria farmaceutică îl utilizează și ea în anumite siropuri, sau ca excipient

- Poate provoca probleme gastro-intestinale (umflarea bruscă și severă abdominală, crampe abdominale, greață, vărsături, diaree și iritații anale).

- În caz că sorbitolul a fost luat împreună cu cărbune activ, acesta a fost asociat și cu o ­­ a concentrațiilor de Na⁺ în sânge 

- Sorbitolul poate agrava simptomele sindromului de colon iritabil, cu aparitia balonării și a crampelor abdominale + prin structura sa chimică este un compus acidifiant al corpului, dar mai ales la nivelul intestinului

- ­ riscul de cataractă, retinopatie și neuropatie MAI ALES la persoanele diabetice

- Foarte rar generează și alergii

- NU este recomandat în alimentația diabeticilor și nici a gravidelor

- NU confundați SORBITOLUL cu SORBATUL DE POTASIU = E 202 (sau cu acidul sorbic E 200) care sînt CONSERVANȚI !!! Deși ”sună” asemănător sorbitolul diferă mult de sorbatul de potasiu și ca structură chimică, dar și ca funcții

 

h) Îndulcitorul Stevia (și NU.... ”îndulcitorul din ȘTEVIE”)

- Provine din planta numită STEVIA (care nu-i tot una cu Ștevia = buruiană care crește pe marginea drumului mai ales în localitățile din Moldova), mic arbust care crește în zonele de graniță dintre Brazilia și Paraguay și de-asemenea în Japonia

- Se prezintă sub formă de pudră albă, asemănătoare zahărului, având AROMĂ de zahăr, fiind foarte stabilă la temperaturi ­

- Poartă codul european E 960

- Mai este cunoscută în țara originară sub denumirea de ”iarbă dulce”, sau de ”iarbă cu miere”, căci este bogată în componente dulci, cu o putere de îndulcire care depășește chiar și de 300 de ori puterea zaharozei

- După descoperirea acestei plante în 1887, abia în 1931 s-au identificat substanțele care îi dau gustul său dulce și care sînt prezente în frunze ; acestea sînt în principal glicozide steviol, numite Steviozide, Rebau-diozide (A,B,D,E) și Dulco-zide (A și B). Din degradarea acestor glicozide dulci se obține steviolul

- Molecula de steviozidă este formată prin unirea unei molecule de steviol cu ​​trei molecule de glucoză, în timp ce în rebau-diozida A există patru molecule de glucoză

- Glicozidele de stevia sînt destul de stabile la căldură și pH, nu fermentează, nu se caramelizează, când sînt gătite și au o solubilitate bună în apă, alcool metilic și etilic. În plus, sînt sigure și pentru cei care suferă de fenilcetonurie

- Capacitatea sa cariogenă este nulă

- Este folosit ca îndulcitor în cantități ­­ la producerea celor mai renumite băuturi -cola, ca îndulcitor pentru lapte, ceai, sucuri, deserturi

- Generează o dorință psihică nestăvilită pentru DULCE și droghează efectiv creierul, acesta dorind și mai mult și mai mult

- În caz de abuz i s-au demonstrat proprietăți laxative, hipotensoare, hipoglicemiante probleme cardiace și tulburări hormonale

 

Principalele glicozide conținute în planta Stevia sînt :

- 5–10% stevio-zidă (putere de îndulcire de 250–300 de ori mai mare decât a zaharozei)

- 2–4% rebau-diozidă A (putere de îndulcire de 350–400 de ori mai mare decât a zaharozei ; apreciată pentru gustul său mai ¯ de lemn dulce în comparație cu alte glicozide de steviol)

- 1–2% rebau-diozidă C

- 0,5-1% dulco-zidă A

(Cantitățile de mai sus variază în funcție de soiurile și mediul de creștere a Steviei, inclusiv de variațiile sezoniere)

- Pe lângă glicozidele cu o mare putere de îndulcire, Stevia este bogată în Fe, Mn și Co ; nu conține cafeină și în mod natural conține glucide, proteine, vitamine și minerale 

- Dincolo de puterea sa ­­ de îndulcire, o caracteristică fundamentală a Steviei este că glicozidele pe care le conține nu sînt absorbite și nu au un efect semnificativ asupra nivelului glicemic .

 

i) Maltitolul

- Se prezintă ca o pulbere albă, destul de higroscopică (atrage apa), iar dpdv chimic este un polialcool derivat din maltoză, printr-un proces de hidrogenare

- Poartă codul european E 965

- Are 75-90% din puterea de îndulcire a zaharozei și 51% din caloriile furnizate de zaharoză, fiind foarte solubil în apă și NU este cariogen, pentru că NU poate fi metabolizat de bacteriile orale

- Are un impact ¯ asupra glicemiei (comparativ cu zaharoza), având un indice glicemic de 53

- Există într-o mulțime de produse de patiserie, gume de mestecat, glazura pe bază de ciocolată

- Efecte adverse : ­ glicemiei (periculoasă la diabetici), dureri de stomac, balonări, flatulență, diaree

 

j) Siropul de porumb

- Are CEL MAI ­ nivel cunoscut al IG dintre toate alimentele : 115

- A fost obținut pentru prima dată de către chimistul german Kirchhoff în 1811, determinând astfel ¯¯ a dependenței tărilor respective de zahărul extras din trestie, sau din sfeclă de zahăr, dar și o alternativă economică, ceva mai rentabilă decât siropul de arțar

- Rezultă din acțiunea enzimatică asupra amidonului din porumb, dar și a altor cereale

- Este un lichid gros, lipicios, asemănător mierii, cu o aromă mai neutră și mai puțin dulce, de culoare aurie spre maroniu

- Are o putere calorică de 310-330 kcal% și conține aproximativ 76-81% monozaharide (cu predominanța glucozei) și dizaharide (maltoză)

- Capacitatea sa de îndulcire este intermediară între glucoză și fructoză

- Este folosit ca îndulcitor pentru o mulțime de băuturi, în cofetărie, liant de îngroșare, sosuri, bomboane, înghețată

- SUA și Coreea de Sud sînt țările cu o producție importantă de sirop de porumb

 

Alți îndulcitori naturali mai puțin cunoscuți : dulcina, brazeina, lactilolul, monelina, taumatina, siropul de glucoză-fructoză.....

 

Dizaharidele

- Reprezintă CEA MAI IMPORTANTĂ grupă de oligozaharide, care iau naștere din condensarea a 2 molecule de monozaharide, cu eliminarea de apă și stabilirea unei legături eterice

- Prin hidroliză acidă sau enzimatică, dizaharidele formează 2 molecule identice, sau diferite de monozaharide

 

Dintre dizaharide, mă voi referi azi la câteva :

A) Zaharoza

- Există sinonimie : ”zahăr” = termen popular, care desemnează substanța chimică numită ”zaharoza”

- NU confundați termenul de ”zahăr”, cu accent pe prima silabă, care desemnează exclusiv zaharoza și termenul de ”zaharuri”, cu accent pe a 2-a silabă, care desemnează TOATĂ clasa glucidelor

- Este dizaharidul (poate fi folosit și termenul feminin ”dizaharida”) cel mai răspândit în natură și cel mai important al clasei glucidelor, existent în pepeni, seva unor arbori, nectarul florilor, miere, trestie de zahăr, sfeclă de zahăr

- Se găsește în tulpina trestiei de zahăr (al cărei suc conține 18% zaharoză), sfecla de zahăr (8-10% zahăr)

- Cu 3.000 de ani în urmă indienii cunoșteau procedeul de obținere a zahărului din trestia de zahăr și abia la 1747 chimistul german Margraff reușește extracția zahărului și din sfeclă

- Este o substanță solidă, ce formează cristale incolore, cu gust dulce, solubile în apă și greu solubile în alcool, cu punct de topire la 185⁰C

- Zahărul încălzit la > 185⁰C, suferind o deshidratare INTRA-moleculară, generează un lichid galben spre maroniu, care prin răcire formează o masă solidă amorfă numită zahăr caramel (care NU e sănătos) ; dacă încălzirea este avansată, zaharoza PIERDE (cam) toată apa INTRA-moleculară, carbonizându-se. Acest fenomen se mai întâlnește și în prezența H₂SO₄ concentrat

- Deși zaharoza NATURALĂ este dextrogiră, soluția hidrolizată este puternic levogiră, iar prin hidroliza sa apar cele 2 monozaharide constitutive : a-glucoza și b-fructoza. Acest procedeu se numește ”inversia zahărului”, iar soluția obținută ”zahăr invertit”

- Zaharoza este principalul agent de îndulcire la nivel planetar şi astfel aproximativ 100.000.000 de tone sînt produse anual. Zaharoza este folosită în produsele farmaceutice la prepararea tabletelor, sau a dextranului (un polizaharid care este utilizat drept înlocuitor pentru plasma umană, sau ca suport cromatografic (pentru separarea macromoleculelor)

- În procesul tehnologc de obținere al zahărului cristalizat alb mai apare.....

a) Un lichid brun, care nu mai cristalizează, numit MELASA (lichid vâscos, brun spre negru, cu miros de cafea prăjită și gust dulce-amărui), folosit ca nutreț pentru animale, cu un conținut de 45-50% zahăr, sau este utilizat la fabricarea alcoolului etilic prin fermentare

b) Zahărul brun, care conține 97% zahăr ALB, 2% apă și 1% minerale. Putem pune liniștiți EGALITATE între zahărul alb și zahărul BRUN, fără temerea de a greși + NU are rost să facem eforturi deosebite de a folosi zahărul brun în bucătărie.

Practic zahăr brun = zahăr ALB, la care i s-a adăugat PUȚINĂ melasă (1-2%) !

- Zaharoza ALIMENTARĂ este TOTAL asimilabilă de către organism, 1 gr. de zahăr furnizând 4,1 kcal, având un indice glicemic de 65-70, la fel cazahărul brun, melasa și.... mămăliga

- Alte utilizări : industria textilă, a băuturilor alcoolice, la obținerea produselor de patiserie, ca plastifiant în industria maselor plastice, la prepararea unor medicamente, mixturi, siropuri pentru copii și adulți

 

[Știați că gustul DULCE al produselor de patiserie poate fi POTENȚAT prin adăugarea unei cantități ¯ de sare, sau/și prin folosirea sorbitolului ?]

 

Dulciurile concentrate (DC)

 

[- Am avut o prezentare în care am discutat COMPARATIV despre DC și fructe, ocazie cu care am prezentat exhaustiv date despre acestea, promovând FIREȘTE fructele, drept pentru care NU voi relua informațiile date cu acea ocazie, ci voi puncta DOAR câteva aspecte care mi se par mai importante]

 

- De vreo 30 de ani circulă în nutriție această sintagmă de ”dulciuri concentrate”, cu referire la alimentele care conțin >40% zahăr pur în ele, sau fructoză, sau glucoză

- Când spunem DC ne referim la : zahăr, miere, bomboane, prăjituiri, ciocolată, tort, fursecuri, gem, dulceață, șerbet și lista poate continua MULT și ”bine” cu multe alte produse de patiserie

- Reprezintă o combinaţie dezechilibrată, formată din zahăr (+/- îndulcitori artificiali : zaharină, ciclamat, aspartam, acesulfam...) +/- lapte +/- ouă, determinând fermentaţie încă din stomac. Rar conţin și cantităţi minime de vitamine, adesea au în componenţă colesterol şi acid miristic „ascunse”

 

[Atenție MARE la ”amestecul detonant”, care înseamnă ORICARE MINIM 2 dintre următoarele 4 = zahăr +/- grăsimi saturate +/- cacao +/- lactate. TOATE acestea le regăsim în CIOCOLATĂ, prăjituri.... Unii asociază la cele 4 de mai sus și stimularea producției de ESTROGEN la sexul feminin, sau stimularea TESTOSTERONULUI la sexul masculin.

- Atenție MARE la cuvântul ”PRĂJITURĂ”, care derivă din ”prăjit” și ”ură” ! CE ÎNSEAMNĂ deci ”prăjitură” ? Ceva PRĂJIT cu MULTĂ URĂ... pentru sănătate !

- Generează o PUTERNICĂ stare de INFLAMAȚIE în corp, fermentație intestinală cu generare de gaze]

 

Efectele dulciurilor concentrate

- Reprezintă CEL MAI PUTERNIC FACTOR de DOBORÂT apărarea corpului ȘI MAI ALES apărarea anti-cancer !

- CONSUMĂ mineralele, vitaminele şi anti-oxidanţii organismului pentru a putea fi digerate, generând carenţe

- Adesea conțin coloranţi sintetici adăugaţi cu risc pro-cancerigen, pro-alergizant, iritanţi gastric, toxici hepatic, renal, cerebral etc.

- Au proprietatea de a inhiba producţia de MELATONINĂ cerebrală, parţial sau total. Dacă dulciurile concentrate mai conţin şi baze xantice (cafeină, teobromină) efectul negativ va fi garantat, materializat prin ¯¯ atât a duratei, cât şi a calităţii somnului, dar și prin îmbătrânire accelerată

- Îmbătrânesc organismul prin consumul lor repetat, favorizând (apariţia) / agravând ridurile

- Secătuind corpul de antioxidanţi, utilizaţi pentru metabolizarea lor, fac parte dintre pro-oxidantele majore

- ¯ (uneori drastic) durata de viaţă şi calitatea acesteia, în funcţie de cantitatea şi periodicitatea consumului

- Conţin cantităţi minime de apă, ce deshidratează organismul (creier, ochi, articulaţii, rinichi...) + ­ coagularea sângelui

- Droghează efectiv creierul doamnelor (în special), dar și al bărbaților. Prin aceasta generează o stare FALSĂ de ”bine”, care se vrea repetată, cât mai des cu putință

- ­­ valorile estrogenului la doamne cu risc de nodule la sâni / fibroame uterine, mergând până la cancer de sân / uterin / ovarian

- ­­ valorile IGF-1 = factor MAJOR de creștere tumorală

- Reprezintă alături de grăsimile saturate (grăsimile solide la temperatura camerei) unul dintre combustibilii preferenţiali ai celulelor canceroase + un factor de ­ a metabolismului tumoral

- Generează o puternică ACIDIFICARE a corpului nostru

- Efectele lor asupra ficatului sînt IDENTICE cu cele ale consumului de alcool ; cauză MAJORĂ de generat steatoză hepatică = încărcarea cu grăsime a ficatului

- Pervertesc gusturile în special la copii, cu risc major de dependenţă (ciocolata). Reprezintă o otravă / capcană gustativă / PUTERNIC factor addictiv

- Afectează dantura, generând carii

- Determină corpul, pentru normalizarea glicemiei să producă o cantitate ­ de insulină şi brusc secretată = factor de creştere

- DC pot determina o ­­ și periculoasă în greutate, fiind ”bombe calorice”

- Provoacă şocuri insulinice repetate cu risc major de diabet (în special la copii), determinând şi ­ secundară a trigliceridelor (ateroscleroză, obezitate...)

- ¯ toleranţa la efort a celor ce le consumă (efect legat de doză şi frecvenţa prizelor)

- Provoacă ­ frecvenţei stărilor de agitaţie, nervozitate, iritabilitate, nelinişte etc., mai ales (dar nu numai) la copii

- Usucă prematur pielea și o ridează

- De curând, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a pus egalitate între zahăr şi... fumat !

 

B) Lactoza

- Este o substanță incoloră, cu gust dulce, fiind UNICUL zahar (cu accent pe a 2-a silabă), sau zaharid din LACTATE, care conferă acestora gustul puțin dulceag

- Reprezintă molecula rezultată în urma condensării unei molecule de glucoză cu una de galactoză

- Lactatele în general conțin 1,5 – 8% lactoză, laptele de vacă conține 4,7% lactoză, iar laptele uman 6,5%

- Lactoza este importantă în alimentarea puilor de mamifere, căci stimulează digestia, oferă organismului energie, frânează înmulțirea bacteriilor din colon, care produc putrefacție și stimulează înmulțirea bacteriilor bifide, având și un rol laxativ

- Cu avansarea în vârstă enzima care scindează lactoza (numită ”lactază”) va fi produsă într-o cantitate din ce în ce mai mică, iar la unii indivizi poate apărea chiar INTOLERANȚA LA LACTOZĂ

- Anumite medicamente / suplimente alimentare conțin LACTOZA ca excipient

 

Intoleranța la lactoză

- Este una dintre cele mai răspândite manifestări de deficit enzimatic non-imun, apărută datorită unei activități enzimatice a lactazei = enzima care hidrolizează lactoza din lactate în glucoză și galactoză

- Adesea este confundată cu ALERGIA LA LAPTE, formă imuno-alergică

- Se datorează unui deficit parțial, sau chiar total al enzimei lactază și pe cale de consecință lactoza va ajunge să fermenteze la nivelul colonului, cu apariția simptomelor specifice intoleranței

- Apare la scurt timp după consumul produselor lactate și se manifestă prin dureri abdominale, chiar sub formă de crampe, diaree (cu emisie de scaune moi și acide), grețuri, vărsături, distensie abdominală, cu acumulare de gaze, flatulență, dureri de stomac

- Mai rar, sau foarte rar, în afara simptomatolgiei digestive (mai) pot apărea : dureri de cap, dureri musculare, prurit (mâncărimi ale pielii), tulburări de ritm cardiac

- Frecvența bolii variază mult cu rasa : până la 90% din populația Asiei de est, 70% în rândul africanilor și a negrilor, până la 20% din persoanele de rasă albă și europene

- Intoleranța la lactoză poate fi.....

a) Primară, mult mai rară, ce se manifestă încă de la naștere

b) Secundară, care apare progresiv cu avasarea în vârstă, fiind mai afectate persoanele de rasă neagră, galbenă sau hispanicii

- Au apărut în ultimii ani și pastile cu LACTAZĂ = enzima deficitară, dar eficiența lor este discutabilă

- Cantitatea de lactoză din urină ­ la femeile gravide și la persoanele cu intoleranță la lactoză

 

C) Maltoza

- Este un dizaharid cristalin, solubil în apă, format din 2 molecule de glucoză condensate în pozițiile 1-4

- Este obținută cel mai adesea prin hidroliza enzimatică a amidonului, în prezența amilazelor, a glicogenului (la animale și om), sau prin caramelizarea glucozei

- Denumirea îi derivă din cuvântul ”malț” și se găsește de-asemenea și în semințele care germinează, dar există și în legume și fructe

- Este un zahar (din nou cu accent pe a 2-a silabă) ușor asimilabil, mai puțin dulce decât glucoza, având puterea de îndulcire de 3 ori mai slabă decât a zaharozei

- Este contraindicată diabeticilor, căci fiecare moleculă de maltoză, prin hidroliză va genera 2 molecule de glucoză, putând ­ astfel periculos glicemia

- Consumată în cantități ­ îngrașă, căci determină producția unei cantități ­ de insulină și blocarea lipazelor

- Este folosită la fabricarea unor dulciuri, cereale pentru micul dejun, în industria pâinii

- Siropul de maltoză este un tip de sirop dulce obținut din hidroliza amidonului, de obicei derivat din surse precum porumb, orez sau grâu

 

D) Celobioza

- Este un dizaharid izomer cu maltoza, care prin hidroliză generează 2 molecule de b-glucoză

- Apare în urma hidrolizei enzimatice a celulozei (ierbivorele și toate animalele vegane au capacitatea de a digera celuloza), dar și a bumbacului și a hârtiei

- Enzima celobiaza are capacitatea de a scinda legăturile b-glicozidice ale moleculei de celuloză

- Deși prezintă numeroase asemănări structurale cu MALTOZA, celobioza nu poate fi digerată de organismul uman

 

E) Trehaloza

- Mai este cunoscută și ca zaharul (tot cu accent pe a 2-a silabă) din ciuperci, dar există și în alte organisme inferioare (insecte)

- Reprezintă un glucid de transport din limfa acestora și are și efect ”antigel” / anti-înghețare la foarte multe specii

- Poate reprezenta până la 20% din masa uscată a unor organisme inferioare, care pot supraviețui în condiții de deshidratare aproape complete : spori, celulele de drojdie, unii viermi

- Starea uscată a acestora poate persista chiar și câțiva ani

 

[Nu știu câți dintre dvs. cunosc faptul că CEL MAI REZISTENT organism animal la inaniție (foame), uscare, condiții de mediu este.... căpușa. Aceasta poate trăi chiar și 10 ani, fără să se alimenteze]

 

- Când aceste organisme dau de apă, ele revin la viață, iar sporii pot germina, se activează o enzimă numită ”trehalază”, care scindează trehaloza în glucoză și generează energie

- Mamiferele nu au capacitatea de a produce trehaloză, dar au în corp enzima trehalaza care le ajută să scindeze la nevoie trehaloza consumată de acestea

- Omul posedă enzima trehalaza în creier, tubul digestiv și în rinichi

 

Alte dizaharide : izomaltuloza, lactuloza, maltuloza, trehaluloza, turanoza, neohesperidina

 

Îndulcitorii artificiali sau EDULCORANȚII

- Sînt substanțe chimice cu gust FOARTE DULCE, produse în laborator, mult mai dulcI decât mono- și dizaharidele, despre care am vorbit deja

- Principalul (dacă nu SINGURUL) avantaj este că NU determină ­ glicemiei, motiv pentru care TEORETIC pot fi folosiți și de către persoanele diabetice, sau de către cei care vor să slăbească

- Se introduc într-o mulțime de băuturi ”cu 0% zahăr”, prăjituri și dulciuri cu un număr mai ¯ de calorii

- Prezintă însă O MULȚIME de efecte adverse PERICULOASE : ­ riscul de cancer la cei care le folosesc, dau o dorință irezistibilă după dulce, drogând efectiv creierul, ­ coagularea sângelui, usucă și crapă articulațiile, mulți dintre ei sînt iritanți gastric

 

Reprezentanți :

a)    Zaharina și sărurile sale de Na, K, Ca

- Este cel mai vechi îndulcitor artificial, fiind descoperită în 1879, DAR ajunge să fie folosită pe scară mondială abia după primul război mondial

- A fost descoperită accidental în timp ce 2 profesori universitari încercau să creeze un nou tip de vopsea

- Poartă codul european E 954

- Este o substanță sintetică, albă, cristalizată, greu solubilă în apă

- Are o putere de îndulcire de 500 de ori mai mare decât a zahărului și nu generează carii dentare

- Are un gust remanent neplăcut amărui metalic ; pentru mascarea sa se amestecă cu alți îndulcitori artificiali

- Se utilizează la : îndulcirea ceaiului, laptelui, compoturilor, cafelei, unor sucuri de fructe, biscuiți, ciocolată, gemuri, jeleuri, marmelade, bomboane, cidru, muștar

- Se găsește în foarte multe produse dietetice, cosmetice și chiar în unele medicamente ca excipient ; apă ed gură, gume de mestecat, suplimente alimentare, băuturi light, dropsuri fără zahăr

- Este cancerigenă, poate declanșa reacții alergice, dureri de cap, diaree, iritabilitate, distrofie musculară

- Este interzisă utilizarea sa de către femeile gravide, căci trece în lapte și prin placentă

 

b)    Aspartamul (alitamul)

- A fost descoperit întâmplător în 1965, de un chimist american, care lucra la sintetizarea unui medicament împotriva ulcerului ; din 1981 i-a fost aprobată utilizarea sa în aproape 100 de țări

- Poartă codul european E 951

- Are o putere de îndulcire de 200 de ori mai ­ decât a zahărului

- Este cel mai studiat, dar și cel mai controversat îndulcitor artificial

- Sînt studii care arată că ar fi cancerigen

- La nivelul intestinului subțire Aspartamul se descompune în METANOL, acid aspartic și Fenil-alanină

- Se introduce și acesta într-o mulțime de produse : paste de dinți, medicamente, sau în anumite produse alimentare comercializate ca ”dietetice” sau ”fără zahăr”

- O MULȚIME de băuturi ”light” și –cola conțin aspartam, îl găsim și-n sosurile pentru salate, gelatine, budinci, gumă de mestecat

- Poate genera sau agrava depresia, durerile de cap, cancerul, ­ pofta de mâncare, oboseala cronică, generează dificultăți de concentrare și de menținere a atenției (atenție MARE la copii și la cei care prin natura meseriei lor trebuie să fie permanent extrem de atenți : chirurgi, șoferi, tablotari.... !)

 

c)    Acesulfamul-K (sarea de potasiu)

- A fost descoperit întâmplător de 2 chimiști germani în 1967

- Este un îndulcitor alimentar sintetic nenutritiv și nemetabolizabil

- Poartă codul european E 950

- Are o putere de îndulcire de 200 de ori mai ­ decât a zahărului

- Se prezintă sub formă de cristale incolore spre albe

- Și gustul său este afectat de o componentă amară reziduală, ca în cazul zaharinei, dar această problemă este rezolvată rapid, prin combinarea sa cu alți îndulcitori artificiali

- Este un compus chimic FOARTE stabil la temperaturi înalte și în medii acide

- Deși NU furnizează calorii, el produce insulină prin acțiune asupra pancreasului, în mod direct proporțional cu intensitatea senzației de dulce percepută și astfel ¯ glicemia și ­ pofta de mâncare și dorința de DULCE + ­ șansele de a ne depăși greutatea corporală

- Se introduce în gume de mestecat, băuturi carbogazoase, produse de patiserie, ciocolate, produse lactate, înghețate, adaosuri la sosuri, muștar, nectar de fructe

- Substanță posibil cancerigenă

 

d)    Ciclamatul de Na, Ca, K și acidul ciclamic

- A fost descoperit și acesta de Sveda în 1937, iar după 1960 este folosit pe scară largă

- Poartă codul european E 952

- Este o pulbere cristalină albă, solubilitate foarte bună în apă, cu gust dulce-acrișor, stabil la lumină, căldură (până la 500⁰C) și la o gamă largă de pH (2-10)

- NU este higroscopic și NU favorizează dezvoltarea microbilor și a ciupercilor în produsele alimentare în care este introdus

- Prezintă un gust dulce întârziat, de 30-50 de ori mai dulce decât zaharoza, dar puterea sa de îndulcire tinde să ¯ pe măsură ce concentrația sa în alimentele consumate ­ ; nu generează carii dentare

- Este un îndulcitor necaloric, fiind utilizat adesea în combinație cu alți îndulcitori artificiali sau naturali, având un indice glicemic ZERO

- Este interzis în SUA din 1970, dar este aprobat în > 50 de țări

- Se introduce în băuturi, sucuri de fructe, gumă de mestecat, dulciuri, gemuri, jeleuri, marmelate, piureuri de fructe, unele produse lactate, unele medicamente și suplimente alimentare

- Este și un potențator de aromă, căci are proprietatea de a intensifica aromele de fructe

- Cel mai adesea se utlizează în asociere cu zaharina, în proporție de 10 / 1

- Prezintă efecte adverse cardiovasculare și potențial cancerigen MAI ALES din cauza anilinei și ciclo-hexilaminei ca impurități

 

e)    Sucraloza

- Este tot un îndulcitor artificial, descoperit în urmă cu mai bine de 20 de ani, tot întâmplător (atunci când se făceau cercetări pentru obținerea unui insecticid), este ne-caloric, cunoscut mai ales în SUA sub numele de marcă SPLENDA

- Poartă codul european E 955

- A fost produs prin înlocuirea a 3 grupări ”-OH” din structura zaharozei cu 3 atomi de Clor

- Are o putere de îndulcire de 600 de ori mai ­ decât a zahărului ; dă și ea un gust amar rezidual, ca și zaharina

- Are o bună solubilitate și stabilitate termică

- Este cea mai promovată alternativă la zahăr pentru persoanele diabetice, cât și pentru cei care vor să ¯ în greutate

- Este folosită în mii de produse de patisserie, băuturi, gumă de mestecat, gelatine, deserturi, înghețate, iaurturi cu fructe

- Cea mai ­ parte este excretată prin fecale, nemodificată, 5-20% se absoarbe în sânge

- Determină deteriorarea ADN-ului celular, cu risc de cancer și de-asemenea poate ­ gradul de inflamație din corp, generând boli cardiovasculare (AVC, IMA), disbioză intestinală, tulburări gastro-intestinale (diaree, greață, flatulență, balonări), reacții alergice, palpitații, anxietate / depresie și afectare hepatică. Aceste efecte s-ar datora în special unui metabolit intestinal al Sucralozei, numit sucraloză-6 acetat

- Sucraloza poate ­ glicemia, cu risc de diabet zaharat, AVC, boli cardiovasculare, modificări în microbiom

 

f)      Neotamul

- Este unul dintre cei mai noi îndulcitori artificiali apăruți, utilizarea sa fiind permisă în Europa începând cu anul 2002

- Este un derivat chimic al ASPARTAM-ului, dar de.... 8.000 de ori mai dulce decât zaharoza

- Poartă codul european E 961

- Este mai stabil decât Aspartam-ul și NU generează fenil-alanină prin metabolizarea sa

- Este introdus în budinci, sucuri, jeleuri, gemuri, prăjituri, înghețate, gumă de mestecat

- Are capacitatea de a leza epiteliul pereților intestinali, deteriorând și activitatea bacteriilor bune din microbiomul intestinal, poate fi cauză de diaree, inflamație intestinală, intestin iritabil și chiar sepsis

 

Concluzii referitoare la îndulcitorii naturali, dar și la cei artificiali

- Îndulcitorii naturali / artificiali NU sînt esențiali și nici necesari, deși industria lor este de multe zeci de miliarde de $ anual și într-o continuă ­

- Chiar dacă îndulcitorii artificiali au ”0 calorii”, ei de cele mai multe ori NU ¯ pofta de dulce, ba chiar o ­ în utilizare prelungită și repetată

- Îi pot face pe oameni să creadă că pot mânca chiar cantități ­ de alimente, cu astfel de îndulcitori, dar fără să se îngrașe, când li se spune că produsele în care eI există ”au calorii ZERO”

- Se pare ca interesele financiare ale unor firme care produc / folosesc îndulcitori artificiali sînt mai ­ decât interesul lor, sau al statelor pentru sănătatea populației

- Fiecare prezintă mai puține, sau mai multe efecte adverse la cei care le consumă

- Prea mulți dintre îndulcitorii artificiali sînt prea puțin studiați pe termen lung, sau anumite studii, care NU convin sînt ținute la sertar, atunci când interesele financiare primează

- Extrem de frecvent alimentele procesate, PLINE de îndulcitori artificiali se substituie fructelor și legumelor, ­ astfel riscul declanșării a numeroase boli periculoase pentru om

- Pot genera dependența psihică de dulce, fenomen asemănător drogării, întâlnit mai ales la femei șila persoanele care lucrează sub stres intens, dar și la cei depresivi și anxioși

- Informați-vă foarte bine în prealabil, înainte de a folosi un îndulcitor natural, dar mai ales unul artificial, căci riscurile pentru sănătate pot fi serioase pe termen lung și mai ales la copii

 

[- Atenție MARE la gumele de mestecat și MAI ALES la copii, deoarece MAJORITATEA conțin minim 5 ”E”-uri PERICULOASE !

CE sînt gumele de mestecat ? Cauciuc impregnat cu ”E”-uri !

- Stimulează secreția gastrică acidă, cu risc de gastrită / ulcer. Stomacul așteaptă alimente pentru digestie, care (ce să vezi ?) chiar NU mai vin !

- Stimulează și secreția intestinală, pancreatică și biliară, care apoi se scurg în intestinul gros, căci tubul digestiv a fost FRAIERIT

- În timp ­ senzația de foame

- NU știu (pentru că NU folosesc !), dar cred că-i MARE ”șmecherie” să stai să clefăi ore-n șir la un cauciuc și să mai faci și baloane ! Nu-i așa că te face interesant(ă) ? Nicidecum !

- Poate că SINGURELE beneficii al clefăielii continue ar fi că întărește musculatura masticatorie + stimulează secreția salivară]

 

- Spălați-va imediat pe dinți DUPĂ consumul de alimente dulci, sau care conțin îndulcitori

- Aveți FOARTE MARE grijă la produsele care au scrise ingredientele cu litere EXTREM DE MICI, sau/și în locuri unde folia de protecție face cute. ACEL produs poate fi dubios și să conțină substanțe periculoase pe care producătorul vrea să le ascundă, prin ”artificii” de acest gen

- Având în vedere cele spuse mai sus, EU m-am apucat să învăț TOATE ”E”-urile care se bagă ÎN ORICE + dacă am cumva vreun dubiu, am 2 aplicații pe telefonul mobil despre ”E”-urile alimentare, ca măcar cu bună știință să NU bag în mine vreo substanță periculoasă

- MARE ATENȚIE la produsele ”cu 0% zahăr”, căci multe dintre acestea sînt MULT mai periculoase decât dacă ar conține zahăr, prin alte substanțe pe care le conțin și al căror efect NU este deloc de neglijat

- Strict, pentru siguranța și sănătatea MEA, eu să EVIT toate produsele care conțin îndulcitori artificiali !

- Având în vedere efectele adverse presupuse, SAU reale ale îndulcitorilor naturali / sintetici + ponderea acestora, EU ca dr. care am studiat atent aceste lucruri recomand ZAHĂRUL în loc de orice alt îndulcitor, atunci când doriți să îndulciți ceva ; ORICE ALTĂ fentă sau eschivă (prin care numesc unii îndulcitori) este periculoasă atât pe termen scurt sau lung !

- NU promovez consumul de zahăr, nici pe departe ; dar între zahăr și îndulcitorii amintiți EU aș folosi + aș recomanda oricând, oricui (dar nu și oricât !) zahărul !

 

Polizaharidele

- Sînt compuși macromoleculari naturali rezultați în urma policondensării unor monozaharide (în special glucoză), în procesul fotosintezei din plante (mă refer aici la AMIDON), ca produs de rezervă al glucozei în organismele animale (și mă refer aici la GLICOGEN), sau ca produs de susținere a plantelor lemnoase (CELULOZA)

- Există :

a) homopolizaharidele : amidonul, glicogenul și celuloza

b) hetero-polizaharidele : acidul hialuronic, condroitin sulfații și heparina

 

Homo-polizaharidele :

1. Amidonul

- Este polizaharidul natural sintetizat de plante, care constituie materialul de rezervă al acestora, formând granule microscopice, cu un diametru de 20 – 100 mm, într-o formă semi-cristalină

- Este o substanță solidă albă, fără gust, miros, solubil în apă rece, insolubil în alcool

- Din frunze, amidonul trece-n rădăcini (morcovi, țelină, sfeclă roșie....), tuberculi (cartofi), semințe (cereale, tulpini (palmieri)

- Se găsește în plante ca orezul (75-80%), grâul (62-65%), cartofii (18-25% din masa uscată), fasolea, lintea...

- Extracția sa se face cu apă RECE din materiile vegetale

- Soluția de amidon, în prezența iodului, chiar la rece, formează o colorație albastru-închis, aceasta fiind o reacție de recunoaștere în chimia analitică atât pentru iod, cât și pentru amidon

 

[Întrebare de chimie, de acum 30 de ani, cu care am încuiat O MULȚIME de persoane, inclusiv profesori de chimie mai slab pregătiți :

- CUM se explică faptul că AMIDONUL se dizolvă în apa RECE și NU în apa CALDĂ, știut fiind faptul că apa caldă dizolvă MULT mai bine cea mai mare parte a substanțelor solubile în apă ?

- Răspuns corect : amidonul NU se dizolvă în apa CALDĂ, deoarece cu aceasta REACȚIONEAZĂ, suferind hidroliză, în vreme ce cu apa RECE nu reacționează, dizolvându-se !]

 

Amidonul are o structură complexă, fiind format din 2 polizaharide : amiloza și amilopectina

a) Amiloza

- Reprezintă cam 20% din structura grăuncioarelor de amidon, formând MIEZUL lor

- Are indicele de polimerizare de 600 – 1.200, fiind formată din resturi de a-glucoză, legate în pozițiile 1-4 și având o structură liniară, filiformă, sub forma unui helix, spiralat

- Această formă este solubilă în apă caldă, formând însă un precipitat alb la răcire

- Este componenta care determină apariția colorației albastre în prezența iodului

 

b) Amilopectina

- Reprezintă 80% din structura grăuncioarelor de amidon, formând ÎNVELIȘUL acestora

- Are indicele de polimerizare de 6.000–36.000, fiind formată din resturi de a-glucoză, legate în pozițiile 1-4 și 1-6 și o structură ramificată, care apare la fiecare 24-30 de resturi de glucoză

- Această formă este insolubilă în apă caldă, putând fi astfel separată de amiloză ; ea formează coca, care este un gel translucid, rezultat în urma încălzirii la 50⁰-60⁰C a amidonului, urmat de răcire

- Coca fiartă, coaptă sau friptă reprezintă hrana de bază a speciei umane !!!

- În prezența iodului formează o colorație violacee

 

Există 2 grupe alimentare de origine vegetală, care în anumite puncte nutriționale se aseamănă mult :

- Amidonoasele : cartofi, cartofi dulci, cartofi mov, topinambur, quinoa, tapioca, tako, bame, igname

- Cerealele și pseudo-cereale : grâu, orz, ovăz, secară, porumb, orez (NEGRU, roşu, integral), hrisca, mei, teff (meiul Etiopian), amarant, quinoa, tapioca, pastele făinoase integrale

 

Utilizarea acestor grupe alimentare în dietă aduce o serie de beneficii notabile :

- ­ nivelului de energie furnizat de acele alimente, dar cu eliberare lentă

- Asigurarea unui optim de minerale, vitamine B și fibre

- Generează o senzație de sațietate pe o perioadă mai îndelungată (cerealele integrale)

 

[Discuție :

- Se pare că liderul cap de serie al clasei cerealelor ar fi OREZUL NEGRU = cel mai sănătos reprezentant al clasei, deși inițial am crezut că ar fi secara

- De departe CEA MAI RĂSPÂNDITĂ și mai CULTIVATĂ cereală este... tot OREZUL

- Cea mai sănătoasă variatate de OREZ este OREZUL NEGRU

- Cea mai GUSTOASĂ varietate de OREZ este OREZUL ROȘU

- Din păcate, CEA MAI FOLOSITĂ varietate de orez este orezul ALB decorticat !?!

- Orezul alb și ORICE ”aliment” făcut din făină albă EXCLUSIVĂ acidifică organismul, generând și o puternică stare de constipație, dacă nu chiar CEA MAI PUTERNICĂ = otravă culinară

- Există și la quinoa varietățile alb, roșu și negru ; recomand quinoa NEGRU dacă vreți să fiți sănătoși

- Cartofii DULCI conțin mai mult amidon, decât cei obișnuiți, dar și MAI mult b-caroten

- Cei mai sănătoși, având și cel mai bun gust sînt CARTOFII MOV, care conțin mult resveratrol

- Din grupa cerealelor, CEL MAI sărac în ORICE se numește porumbul și derivatul său : mămăliga !]

 

Întrebuințările amidonului

- Reprezintă CEA MAI IMPORTANTĂ sursă de hrană, pentru organismele animale

- În bucătărie este folosit ca agent de îngroșare a supelor (se poate folosi și făina în acest scop, chiar cu rezultate BUNE !), sosurilor, glazurilor, în patiserie

- La nivel industrial din amidon se obține a-glucoza (prin hidroliză acidă sau enzimatică), dextrinele

- În industria alcoolului etilic și a berii

- În industria textilă, ca apret

- Ca material liant la zugrăveli

- La fabricarea cleiului

 

2. Glicogenul

- Este polizaharidul de rezervă din organismul uman, animal și al algelor marine (Spirulină, Chlorella, Laminaria)

- Este localizat în ficat (cea mai MARE parte 7-10%) și în mușchi 1-2% din greutatea organului ; o cantitate foarte mică există și în creier, stocat la acest nivel EXCLUSIV pentru situațiile de urgență

- Este sintetizat din glucoză, sau fructoză (mai rar din galactoză), mai ales în timpul hiperglicemiei post-prandiale

- Are o structură chimică asemănătoare amilopectinei, dar cu molecule ramificate, având indicele de polimerizare de 3.000 – 6.000, prezentând 2 tipuri de legături glicozidice : 1-4 și 1-6

- În macromolecula glicogenului ramificările se repetă la fiecare 8-10 resturi de glucoză din cadrul catenei principale

- În prezența iodului generează o colorație roșie-violet

- În cazul unei carențe de glucoză, corpul hidrolizează MAI ALES glicogenul hepatic, formând a-glucoză ; ficatul poate asigura glucoza necesară întregului organism, în vreme ce celelalte organe își hidrolizează propriul glicogen, exclusiv pentru nevoile proprii și NU pentru nevoile altora

- La începutul unei cure de slăbire, mai întâi corpul topește glicogenul hepatic și muscular (conservând grăsimea), iar în primele zile ¯ în greutate este mai intensă, căci fiecare gram de glicogen determină și pierderea a 3-4 gr. de apă. Abia după 3-4 zile începe și topirea țesutului gras, iar atunci curba ¯ în greutate se aplatizează

 

 [Altă problemă :

Un sportiv de performanță, sau o persoană care urcă pe munte are MARE nevoie atât de....

- glucide RAPIDE, formate la masa de dimineață din fructe în general, fructe uscate în special, dar și din sucuri de fructe ; pe ACESTEA le va folosi corpul lor în PRIMA parte a efortului muscular

- glucide LENTE formate la masa de dimineață din cereale integrale, semințe, nuci ; pe ACESTEA le va folosi corpul în a DOUA parte a efortului muscular]

 

Digestia și metabolismul glucidelor

- Începe în gură, practic o predigestie, sub acțiunea amilazei salivare (ptialina)

- Stomacul nu are capacitatea de a hidroliza (eventual acid) molecula de zaharoză, dar moleculele groasiere de amilopectine NU sufere digestie gastrică

- La nivel intestinal, sub acțiunea amilazei pancreatice și intestinale amidonul și glicogenul (din alge) este hidrolizat în mediu bazic la glucoză, iar zaharurile celelalte la nivel de glucoză, fructoză și galactoză

- Apoi are loc absorbția intestinală și prin vena portă, monozaharidele ajung în ficat, fiind convertite fie în glicogen, eliberate în circulația sangvină, fie transformate în trigliceride de depozit

- Celuloza NU poate fi digerată de specia umană

- Deşi vertebratele nu posedă o enzimă capabilă să hidrolizeze legăturile glicozidice din celuloză, tubul digestiv al ierbivorelor conţine microorganisme simbiotice, care posedă un set de enzime numite celulaze, enzime care permit digestia acestui polimer.

- Degradarea celulozei este un proces lent datorită împachetării mari a moleculei (prezenţei legăturilor de hidrogen), fapt care nu permite accesul ușor al acestui substrat în situsul activ al enzimei (celulazei). Din acest motiv bovinele trebuie să rumege mult materialul vegetal, iar descopunerea copacilor de către fungi, sau alte microorganisme se face încet, în decursul a câtorva ani

- Pentru ca glucoza să poată intra în ciclul de metabolizare (ciclul acizilor tricarboxilici, sau Krebs) aceasta trebuie să fie mai întâi fosforilată de către ATP, cu formare de glucozo-6-fosfat și ADP sub acțiunea enzimei glucokinaza

 

3. Celuloza

- Este polizaharidul cel mai răspândit în natură, având indicele ”n” de polimerizare între 10 – 15.000, unite prin legături b 1-4 glicozidice

- Este un polimer amorf, de culoare albă, fără gust și miros, insolubilă în apă și în solvenți organici. Doar [Cu(NH₃)₄](OH)₂ o dizolvă (reactivul Schweizer)

- Numeroasele grupări ”hidroxil-” existente de-a lungul lanțului, formează între ele un număr enorm de legături de hidrogen, care determină împachetarea strânsă a macromoleculei, generând o structură macroscopică de fir

- Împreună cu lignina (care este de-asemenea un compus macromolecular, dar aromatic), intră în structura pereților celulelor vegetale și le conferă acestora elasticitate și rezistență mecanică, formând scheletul plantelor

- Hârtia este cea mai folosită formă a celulozei ; ea a fost descoperită în epoca modernă de către botanistul Anselme Payen în 1838, care a produs-o din lemn

- Însă hârtia a fost descoperită PRIMA și PRIMA dată de către împăratul chinez Tsai Lun la finele secolului I e.n. Până și hârtia a fost descoperită de chinezi !

- Cea mai PURĂ formă de celuloză (91%) se întâlnește în bumbac, după ce-au fost îndepărtate semințele și este spălată vata din capsulele de bumbac. Este folosită în industria textilă

- Din lemn, paie sau stuf se obține o celuloză mai puțin pură (40-60%) ; în fibrele de lemn, alături de celuloză mai întâlnim și hemiceluloza, care este un amestec complex de xilani, arabani, hexozani, pectine și gume vegetale

 

Utilizări industriale

- Fabricarea unor nitrolacuri (lacuri de acoperire cu uscare rapidă și luciu puternic) și mase plastice

- Obținerea fibrelor artificiale (așa numita ”mătase acetat”), mătasea artificială de tip vâscoză (prin tratare cu soluție concentrată de NaOH și CS₂)

- Fabricarea filmelor foto și a peliculelor cinematografice

- Fabricarea celofanului, a celulozei etilice (folosită în extinctoare și industria electronică) = cea mai scumpă varietate de celuloză

- Fabricarea colodiului și a pulberilor fără fum

- Industria explozibilor, a trinitratului de celuloză (exploziv minier)

- Fabricarea hârtiei = aici se regăsește cea mai ­ cantitate de celuloză

 

Fibrele alimentare

- Aparțin clasei glucidelor și TOATE sînt de origine vegetală

- NU pot fi digerate de enzimele digestive și nici absorbite din intestinul subțire + NU oferă calorii, dar prin prezența lor în alimentație aduc REALE beneficii corpului

- Absența, sau carența lor în alimentație, generează pe termen scurt sau lung GRAVE probleme de sănătate, începând cu constipația și terminând cu riscul ­­ de cancer

- Funcțiile lor se regăsesc prin menținerea lor în intestinul subțire și gros :

a) Prevenirea constipației , hemoroizilor și diverticulitei 

b) Control mai bun al greutății corporale 

c) Efect protector împotriva unor tipuri de cancer, inclusiv cancerul colo-rectal 

d) ¯ riscului de diabet zaharat (de tip 2), datorită absorbției ¯ de glucoză 

e) ¯ riscului de dislipidemie și boli coronariene datorită ¯ absorbției AG și a colesterolului 

f) Generează sațietate gastrică intensă, precoce, persistentă pe multe ore

- Pentru a profita de efectele benefice ale fibrelor alimentare, aportul lor zilnic prin dietă ar trebui să fie cuprins între 25-40 gr./zi 

- Raportul optim între fibrele insolubile / cele solubile ar trebui să fie de 3 la 1

- Excesul de fibre alimentare va genera ¯¯ a absorbției mineralelor, vitaminelor și antioxidanților + fermentație MASIVĂ colonică, balonări, flatulență, deficit MAJOR de minerale, vitamine și antioxidanți, dureri de stomac, iritații ale mucoasei gastro-intestinale

- Este indicat ca aportul de fibre din alimentație să vi-l asigurați EXCLUSIV din alimente și să recurgeți excepțional la suplimentele cu fibre, căci acestea au costuri MARI și NU se justifică deloc în prezența unei diete sănătoase !

- O dietă sănătoasă va trebui să aibă asociat și un consum OPTIM de LICHIDE (n-am folosit cuvântul ”apă” !)

 

Fibrele scurte și solubile

- Sînt acele fibre alimentare care se dizolvă în solușie apoasă, pentru o forma o masă asemănătoare gelatinei, mucilagiilor sau a gelului, foarte vâscoasă

- Încetinesc progresia bolului alimentar, dar și fecal, generând o senzație de plenitudine

- Sînt reprezentate de pectine, mucilagii, galactomanani

- Sînt conținute în : leguminoase, fructe proaspete (mere cu coajă, prune, pere, fructe de pădure, ovăz și tărâțe de ovăz, secară, orz, orez (integral, roșu și negru), morcovi, banane coapte, fructe de pădure, avocado, anghinarie, cartofi, ceapă, pudra de roșcove, broccoli și semințe de psyllium și in

- Mulți nutriționiști susțin că LEGUMINOASELE și fructele ar conține cele mai bune astfel de fibre (mere, pere, banane, gurui, papaya, piersici, cireșe, caise....), pudra de roșcove

- Cele mai bune suplimente cu astfel de fibre sînt pudra de orz verde, tărâțele de psyllium, carob, pectina, guma guar, guma arabică, policarbofil, guma de salcâm Selegal, inulina

- Ar trebui să conțină 25-30% din totalul fibrelor alimentare

- Sînt extrem de recomandate în curele de slăbire, diabet zaharat, dislipidemii, litiază biliară

 

Efectele fibrelor solubile

- Încetinesc tranzitul intestinal, ceea ce conduce la sațietate, relaxează pereții stomacului, stimulând mecanoreceptorii responsabili de conducerea senzației de sațietate la creier

- ¯ absorbția colesterolului și astfel ¯ nivelul de colesterol din sânge

- ¯ absorbția glucidelor, menținând un nivel mai ¯ al glicemiei, prevenind și tratând diabetul zaharat

- Mențin un pH intestinal nepotrivit pentru dezvoltarea florei dăunătoare, ai cărei metaboliți sînt asociați cu ­ frecvenței cancerului de colon

- ­ numărul de bacterii intestinale „sănătoase”, care ¯ inflamația și ne ajută să digerăm mai bine, prezintă astfel și un efect pro-biotic asupra florei bacteriene benefice

- Au proprietăți și chelatoare pentru unele toxine, metale grele, dar și pentru lipide

- Mențin pH-ul intestinal

 

Fibrele insolubile

- Sînt acele fibre vegetale, care NU se dizolvă în soluție apoasă, dar sînt totuși capabile să absoarbă apa în cantități FOARTE mari !

- Sînt reprezentate de celuloză, hemiceluloză, lignină

a) Celuloza = lanț polimeric de glucoză polimerizată în pozițiile b 1-4

b) Hemiceluloza = lanț polimeric cu structură asemănătoare celulozei, dar semnificativ mai scurt

c) Lignina = polimer complex din unități ciclice de fenil-propan, asociate celulozei în pereții celulari ai plantelor

- Celuloza purificată are capacitatea de a absorbi apa de 5-10 ori greutatea sa, în vreme ce tărâțele absorb apa de cca. 25 de ori greutatea lor

- Sînt conținute în : cereale integrale, legume cu frunze verzi, conopidă, dovlecei, rădăcinoase crude (morcovi, țelină, sfeclă roșie....), varză, salată, fructe uscate, nuci, teci de fasole verde, tărâțe de grâu, fructe de pădure

- Ar trebui să constituie 70-75% din totalul fibrelor alimentare

 

Efectele fibrelor insolubile

- Întârzie golirea stomacului

- ­ masa și volumul fecal

- ¯ consistența acestuia (făcându-l mai moale, umed și neiritant pentru pereții intestinului gros)

- Accelerează tranzitul intestinal, opunându-se constipației și tulburărilor asociate acesteia

- ¯ presiunea intra-luminală

- ¯ timpul de contact al mucoasei intestinale cu substanțele nocive generate în intestinul gros și asociate cu apariția cancerului colo-rectal

- Ajută organismul să se debaraseze mai bine deșeurile produse în intestine, dar și de substanțele toxice / periculoase introduse în tubul digestiv

- ¯ riscul apariției TUTUROR bolilor colorectale : diverticulite, cancer, hemoroizi, constipație

 

[CUM trebuie să arate bolul fecal (caca) :

- Număr de mese = număr de scaune/zi +/- 1 ; excepțional de rar 1 dată/zi ; sub 1 dată/zi = constipație

- Ca să-l fac NU trebuie să mă screm, sau extrem de puțin trebuie să mă întrebuințez, ci trebuie să vină el, de la el putere, chiar iminent să-l fac pe mine

- Consistență CÂT MAI MOALE, de…. balegă ; cu cât e mai ”legat” și mai mic, cantitativ, cu cât trebuie să mă screm mai mult ca să-l fac, iar asta e cu atât mai RĂU !

- Cu cât mă screm mai mult ca să-l fac => risc MAJOR de varice și hemoroizi !

- În ultimii 15 ani constipația cronică NU mai este considerată SIMPTOM , ci BOALĂ GRAVĂ, iar de ea trebui fugit ca de…. dracu’ și tratată PROMPT, dar NU cu... supozitoare !!!

- Folosirea CRONICĂ (pe perioade lungi) a supozitoarelor anti-constipante, prin IRITARE continuă poate genera cancer !!!

- 90% dintre persoanele care AU sau VOR AVEA cancer (indiferent de localizare, DAR MAI ALES de colon) AU FOST, sau SÎNT ACUM constipate !

- Am colegă doctoriță care susține - și nu numai că susține, dar și practică ideea – că ”cea mai bună legumă e.... porcul” !?! Fructe și legume APROAPE deloc nu consumă, sau în cantități ¯¯

- Alte persoane REFUZĂ să consume fructe / legume, că ”au colită” !?! Dragii mei, colita ÎNTOTDEAUNA este LA CREIER ! Aici se face colita !

- TOATE alimentele de origine VEGETALĂ ajunse în intestinul gros FERMENTEAZĂ și generează GAZE ; e normal să ”tragem” între 15-25 de ”vânturi” / pârțuri pe zi, PREFERABIL nu în public. Repet : E NORMAL așa ceva ! Alimentele vegetale ajunse în colon, absorbindu-se 40-60%, generează un rest intestinal MARE, UMED și NE-iritant

- TOATE alimentele de origine ANIMALĂ ajunse în intestinul gros PUTREZESC și NU generează GAZE ; alimentele animale, ajunse în colon absorbindu-se >90%, generează un rest intestinal MIC, USCAT și IRITANT pentru pereții colonului]

 

Hetero-polizaharidele :

1. Acidul hialuronic

- Reprezintă un heteropolizaharid LINIAR, neramificat, formate din unități di-zaharidice, unite prin legături b(1-4)-glicozidice

- Dpdv CHIMIC în cadrul macromoleculelor de acid hialuronic întâlnim și grupări AMINO-, acilate și de-asemenea grupări carboxilice

- Este conținut în țesutul conjunctiv, epitelial, în cartilaje, lichidul articular, umoarea vitroasă a ochiului, cordonul ombilical și în sistemul nervos

- Este o componentă extrem de importantă a matricei extra-celulare, cu rol în migrația, proliferarea, adeziunea și recunoașterea inter-celulară, invazia și inhibiția tumorală

 

2. Condroitin-sulfații

- Se aseamănă structural cu acidul hialuronic și sînt formați tot din unități structurale di-zaharidice, unite prin legături b(1-4, dar și 1-3)-glicozidice

- Dpdv CHIMIC în cadrul macromoleculelor de condroitin-sulfați întâlnim și grupări AMINO-, acilate, grupări carboxilice, dar și grupări sulfonice (care NU erau prezente în structura acidului hialuronic)

- Reprezintă o componentă foarte importantă a cartilajelor și a țesutului osos, având un rol structural în formarea matricei extra-celulare

- Conferă cartilajului articular flexibilitate și rezistență la deformare, la tracțiune și torsiune și de-asemenea capacitatea de a absorbi șocuri și traumatisme

- Generează prin simpla lor prezență un efect antiinflamator la nivelul articulațiilor și tendoanelor

- Când cantitatea de condroitin-sulfați din articulații începe să ¯, vom avea parte de artroze

- Există și suplimente alimentare cu condroitin-sulfat, dar permiteți-mi să-mi exprim serioasa rezervă că acestea se pot absorbi digestiv ne-modificate și astfel că ar avea vreun rol biologic + că s-ar duce DIRECT în oase și cartilaje, așa cum susțin producătorii acestor suplimente

 

3. Heparina și ”rudele” sale : heparinele fracționate

- Constau tot din unități structurale di-zaharidice, care alternează, în compoziția cărora intră resturi de a-D-glucozamină, acid b-D-glucuronic și b-L-iduronic

- Heparina este un anticoagulant PUTERNIC

- În ultimele decenii au mai apărut și alte substanțe anticoagulante (heparine cu greutate moleculară mică) și mai puternice, dar și mai eficiente decât heparina, cum ar fi : enoxaparina (Clexane), Nadroparina (Fraxiparina), Ardeparina, Tinzaparina, Reviparina, Dalteparina, Parnaparina, Fondaparina

- Acționează asupra factorilor IIa și Xa ai coagulării și astfel previn formarea trombilor, prelungesc timpul de coagulare, dar nu influențează timpul de sângerare ; clarifică plasma lipemică (heparina)

- Unele dintre acestea au risc de trombocitopenie (1%) și de osteoporoză în administrare continuă, dar și risc de hemoragii, reacții anafilactice, alopecie, priapism

 

4. Chitina

- A fost descoperită în 1811 și a fost izolată pentru prima dată din carapacea tarantulei

- Denumirea sa derivă din grecescul ”chiton”, care înseamnă ”tunică” = ceva de îmbrăcat pe dinafară

- După celuloză, este cel mai răspândit polimer cunoscut din lumea vegetală

- Este o polizaharidă azotată, în care monomerii (N-acetil-D-glucozamina) sînt uniți în pozițiile b 1,4-glicozidice

- Este principala componentă structurală a exoscheletului nevertebratelor (crustaceelor, insectelor, melcilor, paianjenilor), fiind prezentă și în peretele celular al multor ciuperci, licheni şi alge, zooplancton și krill, având un rol eminamente protector și izolator. Carapacea unui crab conține 25% chitină și 75% CaCO₃

- În formă pură este translucidă, rezistentă, dură și foarte pliabilă

- În structura acelor nevertebrate frecvența chitinei este comparabilă cu a celulozei din plante, dar adesea este încorporată într-o matrice proteică dură

- Tubul digestiv al omului nu poate digera chitina, motiv pentru care consumul de gândaci, păianjeni NU se justifică dpdv LOGIC, medical și mai ales nutrițional

- În exoscheletul lor, multe insecte concentrează și substanțe toxice, care sînt ALERGIZANTE (alții susțin că unele dintre aceste substanțe ar fi și cancerigene), pentru cei care le consumă, sau pentru persoanele care lucrează cu insecte, crustacei, viermi

 

Utilizări

- Cosmetică

- Tratamentul arsurilor

- În chirurgie, ca fir chirurgical, datorită rezistenței sale excepționale, a flexibilității și a faptului că este biodegradabilă, resorbindu-se pe măsură ce rana se vindecă

- Stabilizator chimic pentru a da consistență unor mâncăruri, dar și unor produse farmaceutice

- Sînt studii care au arătat că accelerează vindecarea rănilor la om

- Filtrarea apelor uzate

- Îngrășământ

- Element de biocontrol în agricultură și horticultură

- Este un liant foarte bun pentru vopsele, materiale textile și diverși adezivi

 

5. Inulina

- Este o fructozo-polizaharidă, formată din legături 2-1 fructozidice cu un indice de polimerizare de 2-60

- Este un polizaharid nedigerabil de specia umană, prezent în anumite alimente vegetale

- Se extrage mai ales din cicoare, anghinarie, trufe albe și tuberculii de dalie

- Se introduce în anumite alimente pentru a le îmbunătăți aroma

- Ajunsă în intestin, fără a fi digerată, inulina este folosită de bacteriile florei intestinale, care o fermentează pentru a se hrăni, favorizând astfel creșterea și înmulțirea bacteriilor intestinale benefice corpului

- Prezența inulinei în anumite alimente asociate regimului alimentar determină ¯ absorbției colesterolului din alte alimente ingerate ; s-a observat de-asemenea că prezența inulinei în cadrul regimului alimentar determină ¯ ușoară a colesterolului și a trigliceridelor

- Promovează menținerea greutății normale și previne constipația

- Protejează colonul împotriva înmulțirii bacteriilor patogene

- ­ absorbția intestinală a Ca, Mg și Fe

- În ultimii ani au apărut și suplimente alimentare cu inulină sub formă de pudră sau pastille, doza recomandată fiind între 3 – 10 gr./zi

- Utilizarea sa este contraindicată doar în caz de intestin iritabil, sau în caz de intoleranță la inulină (situație foarte rară)